România, în top 10 mari producători de bere din UE

person Horeca
access_time_filled

Cu o producție de 16,05 milioane hectolitri, România a ocupat anul trecut locul opt în rândul țărilor mari producătoare de bere din Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent raport publicat de organizația Berarii Europei. România a succedat Cehia, la doar un loc distanță, reușind să devanseze însă Italia.

Clasamentul european al țărilor producătoare de bere este în continuare dominat de Germania, țară care se poate mândri cu o îndelungată tradiție în fabricarea berii și cu o producție record de 93,01 milioane hectolitri, dublă față de cea a ocupantelor umătoarelor două locuri, Marea Britanie, cu o producție de 40,48 milioane hl, și Polonia, cu 40,38 milioane hl.

în ceea ce privește volumul consumului, cu 16,11 milioane hectolitri, România a ocupat locul 7 în 2017, depășind trei dintre țările cu tradiție în fabricarea și consumul berii în Europa: Cehia, Austria și Belgia.

Referitor la volumul importurilor de bere în România, acesta și-a păstrat și în 2017 ponderea de doar 3% din consumul intern, sectorul local al berii păstrându-și nealterat caracterul său profund național. Marea Britanie rămâne țara cu cea mai mare cantitate de bere importată, care atinge 10,06 milioane hectolitri și reprezintă circa 23% din consumul intern, fiind urmată de Franța, cu o cantitate importată de 7,69 milioane hl și care are o pondere de circa 35% în consumul intern, și de Germania, cu o pondere a importurilor atingând circa 8% din consum, ceea ce corespunde unei cantități importate de 6,74 milioane hl.

productiebereromania

1.000 de producători de bere noi într-un singur an în Europa

La nivel european, numărul producătorilor a crescut cu 1000 pe parcursul anului trecut, atingând un total de 9.500. Creșterea înregistrată în 2017 este semnificativă, având în vedere că în ultimii 10 ani numărul producătorilor a crescut în total cu 6.000. Aproape trei sferturi din cei 9.500 de producători de bere sunt mici, medii și micro, o dovadă a diversității sortimentelor de bere puse la dispoziția iubitorilor de bere europeni sau vizitatorilor bătrânului continent. Cu un număr de 2.430 producători de bere, Marea Britanie este lider al clasamentului, urmată de Germania (1.492), Franța (1.100), Italia (868) și Spania (521).

Piața berii din România se află în plin proces de maturizare care se face simțit printr-o diversificare a preferințelor românilor în materie de tipuri de bere consumată. Astfel, pe de o parte, portofoliile producătorilor se îmbogățesc an de an cu sortimente care să răspundă cât mai bine așteptărilor consumatorului român, iar pe de altă parte noi producători intră pe piața berii. Astfel, România se înscrie la rândul ei în trendul european în materie de microberării, numărul acestora fiind în creștere de la un an la altul. în prezent, pe piața locală a berii activează un număr de aproximativ 40 micro-producători.

Contribuția totală a sectorului european al berii la economia UE, sub formă taxe și investiții, se ridică anual la 50 miliarde euro, echivalentul PIB-ului din Luxembourg

Berarii europeni susțin la unison aplicarea unei politici fiscale care să recunoască și să maximizeze impactul pozitiv pe care berea îl are pe parcursul întregului lanț valoric, de la ingrediente la pahar. Pe tot acest traseu, cei 9.500 de producători bere generează, direct și indirect, circa 2,3 milioane locuri de muncă în spațiul Uniunii. Mai mult, veniturile guvernamentale provenite din sectorul berii și colectate la nivel local, pe teritoriul UE, cumulează aproape 42 miliarde euro, din care 10,9 miliarde reprezintă doar acciza platită.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302