Sauvignon Blanc, șarmantul cuceritor francez
Sauvignon Blanc își revendică originile în regiunea Bordeaux, din ancestralul soi Savagnin. De acolo a pornit în cuceriri succesive, ocupând întâi Franța, apoi Europa și, în prezent, întreaga lume. Numele său provine din vechea franceză, unde sauvage însemna sălbatic și blanc – alb.
Originea supranumelui de Fumee
Identitatea sa aromatică și gustativă poate avea mai multe nuanțe, în funcție de locul și de modul în care este cultivat, recoltat și procesat. Dar întotdeauna este ușor de recunoscut. Nuanțele sale merg de la gingaș, delicat și aromatic (cu iz de flori de măr), în Valea Loarei, trec prin fructe tropicale, în Australia și Africa de Sud, pentru a ajunge la note foarte picante, de piper verde, păstaie de fasole, sparanghel și/sau agrișe, în Noua Zeelandă. Notele picante sunt generate de un grup de substanțe chimice naturale numite metoxipirazine. Acestea sunt prezente, de asemenea, în Cabernet Sauvignon și în Cabernet Franc, conferindu-le acestora aromele „verzi” specifice mai ales latitudinilor mai nordice.
în Franța, cel mai bine se simte în regiunea Loarei, unde se obține unul dintre cele mai gingaș aromate stiluri de vin. Solurile ușoare, din Sancerre și Pouilly, dau vinuri bogate, complexe, pe când solurile grele din apropierea Loarei dau arome condimentate și florale. Vinul Pouilly-Fumé se produce în localitatea Pouilly-sur-Loire, unde există un sol pietros, calcaros, care imprimă vinului o aromă de afumat. De aici vine și termenul fumé – afumat.
Expresia bordoleză
Sauvignon Blanc este și unul dintre cele mai importante vinuri ale regiunii Graves (situată în proximitatea orașului Bordeaux și al cărui nume vine de la solul nisipos, cu mult pietriș). Aici, soiul este cultivat masiv mai ales în regiunea Entre-deux-Mers. Ocupă un loc important și în zona Sauternes, chiar dacă acolo dominant este soiul Sémillon, considerat a fi mai nobil. în cupaje cu Sémillon, mai ceros și cu note de lămâie, Sauvignon Blanc își aduce aportul de arome proaspete.
Tot în Bordeaux, Sauvignon Blanc a creat, prin încrucișare naturală cu soiul Cabernet Franc, celebrul Cabernet Sauvignon, portstindardul vinurilor roșii.
Vocația internațională
în Noua Zeelandă, Sauvignon Blanc se simte ca acasă în solurile cu pietriș din regiunea Marlborough, iar sezonul de cultivare, lung și răcoros, permite boabelor să se coacă încet și uniform, ceea ce este ideal pentru dezvoltarea aromelor și gustului. Menținerea unui echilibru între frunziș și ciorchini este și ea importantă la acest soi, căci strugurii trebuie să se coacă bine, altfel conținutul de metoxipirazine este prea mare, ceea ce poate genera un vin excesiv de ierbos. Mulți producători culeg ciorchinii la stadii de coacere diferite, pentru a da amestecului final o paletă de arome completă.
în SUA, vinurile din Sauvignon Blanc sunt învechite în baricuri de stejar, fiind numite adesea Fumé Blanc, căci acest lemn le imprimă o notă afumată.
în Africa de Sud, Chile și Australia, se pot produce vinuri din acest soi delicate, parfumate și foarte bine structurate.
Diferența dintre Gros și Petit Sauvignon
Există două tipuri de Sauvignon Blanc: „Gros Sauvignon” și „Petite Sauvignon”. Varianta mică („Petite”) este mai înzestrată din punct de vedere al complexității și aromelor. Varianta mare este mai cultivată, din simplul motiv că are o producție mai ridicată la hectar. în schimb, vinurile se prezintă ușor mai diluate și mai lipsite de structură.
Gros Sauvignon se mai întâlnește pe etichete și sub denumirea Sauvignonasse. La noi, cele două soiuri se întâlnesc prin podgoriile din Drăgășani, Ștefănești, Transilvania etc.
Asocierea cu preparatele
Sauvignon Blanc face o frumoasă pereche cu preparatele din pește, scoici și, în general, cu cele din carne albă (piept de pui, vițel). Merge și cu cele din carne albă mai grasă (homar, pui etc.), dar numai dacă sunt folosite ingrediente complementare, care să compenseze.
Nu e potrivit pentru carnea roșie, din cauza acidității și corpolenței medii. La fel, nu merge cu mâncăruri care au prea mult unt sau smântână, ori care sunt prea grase, prea uleioase. Merge cu sushi și cu mâncare japoneză, dar mai ales cu sparanghel – acesta trebuie mâncat cât mai proaspăt, imediat după ce este cules, pentru a-i savura pe deplin dulceața naturală.
Cele mai rafinate vinuri de acest tip au nuanțe de pepene dulce, lămâie sau smochină, dar majoritatea au arome de plante, de ierburi, astfel că se potrivesc cu preparate în care sunt folosite condimente precum busuiocul, pătrunjelul, hasmatuchi sau chiar unele și mai parfumate, ca rozmarinul, cimbrul, maghiranul sau oregano. De asemenea, vinurile cu nuanțe ierboase merg cu mâncăruri cu piper (mai ales prăjit), măsline, fenicul, spanac, năsturel sau salate verzi de orice fel. Cantitățile mici de lămâie, rodii, roșii sau alte fructe acide scot în evidență caracterul acid pe care îl are Sauvignon Blanc.
Pe lângă brânza de capră, merg bine cu Sauvignon Blanc și alte brânzeturi ușor acide, precum feta sau cheddar. Acestea pot fi și afumate sau prăjite. Sauvignon Blanc e unul dintre puținele vinuri care se potrivesc cu oțeturile ușoare, mai ales cu cele balsamice și cu oțetul din vin de orez, dar acestea trebuie folosite echilibrat, căci altfel și mâncarea și vinul vor deveni prea acre.
Sarea trebuie folosită și ea cu măsură; la fel, legumele murate – vinul nefiind unul dulce, nu va echilibra gustul prea sărat al acestora. încă o precizare: nefiind foarte condimentat, acest vin nu se prea potrivește cu unele ingrediente din mâncărurile asiatice, cum ar fi ghimbirul și anasonul, sau cu folosirea exagerată a gusturilor extreme precum al zahărului, andivelor, usturoiului etc.
Recomandări
Se cuvine a pomeni câteva Sauvignon Blanc-uri din viile noastre, drept urmare vă recomand: SB Alira, SB Ana Jidvei, SB Prince Știrbey Vitis Vetus, SB Budureasca, SB Caii de la Letea Ediție limitată Sarica Niculițel, SB Bauer, SB Liliac, SB Saac Domeniile DM Urlați, SB Issa Crama la Salina, SB Egregio Vincon, SB Sole Recaș, SB Primordial Domeniul Bogdan, SB SERVE, SB Corcova, SB Bacanta Crama Gîrboiu, SB Sur Mer Crama Rasova, SB Anca Maria Familia Vlădoi, SB Colțul Pietrei Vitis Metamorfosis, SB Gramofon Wine, SB La Cetate Crama Oprișor, SB Amadoc Crama Thesaurus… și lista poate continua ca o dovadă că avem Sauvignon Blanc de excepție în România.