Starbucks România vrea să-și dubleze numărul de cafenele în 2015

person Horeca
access_time_filled

Lanțul de cafenele Starbucks a inaugurat marți, 30 septembrie, prima cafenea Starbucks situată într-un parc de birouri din România. Situată în complexul Novo Park din București, în care lucrează peste 8000 de angajați, aceasta este cea de-a 8-a cafenea Starbucks din București și a 11-a din România.

Reprezentanții companiei au studiat atent zona de birouri a Bucureștiului și intenționează să mai deschidă și alte locații în zone de birouri, deoarece „există potențial”, ne-a declarat  Costin Gheorghiu, District Manager Starbucks România.

inaugurarestarbucksnovopark

„De-a lungul timpului am observat că avem din ce în ce mai multe cereri pe zona aceasta de birouri. Prima locație pe care am deschis-o într-o zonă aproximativ de birouri este cea din America House și am observat că există această cerere. Starbucks Novo Park nu este prima cafenea dintr-o clădire de birouri, dar este prima cafenea dintr-un parc de birouri. America House având o poziție stradală aduce atât clienți din zona de birouri cât și din exterior, de pildă Piața Victoriei, care este a treia ca și trafic din București. Aici este cu totul altceva, fiind exclusiv zonă de birouri, este cu totul și cu totul diferit. Targetul principal îl reprezintă oamenii care lucrează în aceste clădiri de birouri, angajații companiilor multinaționale, avem feedback-ul lor, avem cererea lor de a fi aici și ca atare am venit aici. Am făcut niște studii și ne-am dat seama că potențialul este foarte mare. Bineînțeles că urmăm ceea ce ne cer clienții. Vrem să fim acolo unde își doresc ei”, ne-a declarat Costin Gheorghiu. 

Pe lângă angajații din complexul Novo Park, principalul target, noua cafenea vrea să atragă și clienți din cartierele apropiate. „În prima perioadă vom avea un program de la 7.00 dimineața până la ora 22.00. Vrem să observăm dacă vom avea vizite și din partea altor clienți, nu neapărat din zona de birouri, ci din cartierele apropiate, mă refer la zona Pipera, Floreasca poate. Cafeneaua are o capacitate totală circa 160 de locuri”, ne-a mai declarat Costin Gheorghiu. 

starbuckspipera

În prima zi, până la ora 18.00, cafeneaua din Novo Park vânduse deja 3000 de cafele. „Fiind prima zi pot să spun că s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre. Astăzi de exemplu am vândut în jur de 3000 de cafele; dacă am menține acest număr ar fi satisfăcător”, ne-a declarat reprezentantul Starbucks.

„Intenționăm să deschidem și alte unități în clădiri de birouri”

Întrebat dacă compania intenționează să mai deschidă cafenele și în alte clădiri de birouri, Costin Gheorghiu ne-a confirmat acest lucru. „Da, intenționăm să mai deschidem și alte unități în clădiri de birouri. Am studiat destul de atent toată zona de birouri a Bucureștiului; atât Pipera cât și alte zone din capitală oferă acest potențial și cu siguranță pe viitor vom avea și alte locații”, ne-a spus acesta.

Încă două cafenele până la sfârșitul lui 2014

Potrivit lui Costin Gheorghiu, nu vor mai fi deschise locații în clădiri de birouri până la sfârșitul acestui an, dar Starbucks România intenționează să deschidă două cafenele până la sfârșitului anului, la nivel național. „Până la sfârșitul anului estimăm deschiderea și altor locații, dar nu în zone de birouri. Este greu să estimez câte, dar ne dorim încă două locații până la sfârșitul acestui an, la nivel de țară”, spune Costin Gheorghiu.

Planul pe 2015: Dublarea numărului de cafenele

Starbucks România continuă extinderea în 2015. „Pentru 2015 noi avem un plan destul de ambițios, vrem să ne dezvoltăm, vrem să dublăm numărul de cafenele față de începutul anului 2014, vom vedea dacă acest lucru este realizabil, pentru că vrem să acordăm toată atenția necesară deschiderii unei locații, să avem toate elementele de care clienții au nevoie și să oferim experiența pe care aceștia o așteaptă de la noi”, ne-a declarat Costin Gheorghiu.

Potrivit acestuia, Starbucks se va dezvolta și în alte orașe din România. „Am văzut mai multe orașe, am făcut ceva studii în Iași, Craiova, Brașov, Sibiu, sunt orașe care oferă un potențial destul de mare și de unde avem cerere”.

cafeneastarbuckspipera

Întrebat cum a fost 2014 pentru Starbucks România, Costin Gheorghiu ne-a declarat că s-a înregistrat o creștere sănătoasă. „Până în momentul de față am reușit să deschidem două cafenele, prima a fost cea din Constanța, cea de-a doua fiind Novo Park. A fost un an în care am avut o creștere constantă, o creștere sănătoasă, se cunoaște faptul că suntem apreciați de clienți, ne menținem standardele, lucrăm pentru a oferi produse de calitate și ne dorim să oferim românilor experiența Starbucks, cea pe care o au în orice locație Starbucks din altă țară”.

Potrivit acestuia, românii au început să înțeleagă din ce în ce mai bine brandul Starbucks și un trend de consum pe care l-a observat este acela că există din ce în ce mai multe băuturi personalizate. „Anul acesta am rămas destul de surprinși prin prisma faptului că avem din ce în ce mai multe băuturi personalizate. clienții au început să își construiască băutura proprie, ceea ce nu poate fi decât un lucru îmbucurător și un semn că lumea cunoaște brandul și îl apreciază”. Totodată, potrivit lui Costin Gheorghiu, consumul de cafea e în creștere în România.

Sursă foto: Agenția RAN Events Communication

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302