Studiu: Alegerea vinurilor este influențată de cramele producătoare, soiurile de struguri și culoarea vinului
în ultimii ani, consumul și alegerea vinurilor a devenit o activitate tot mai documentată pentru români. Astfel, atât cramele producătoare (32%), soiurile de struguri (31%), cât și culoarea vinului – alb, rose sau roșu – (11%) și momentul de consum (10%) sunt factori esențiali în alegerea unei etichete, potrivit unui studiu realizat de CrameRomania.ro și ReVino.ro.
“Decizia de a realiza aceast studiu a venit în urma nevoii date de momentul în care ne aflăm.”, spune Alina Iancu, fondator CrameRomania.ro și ReVino.ro. “Am conștienzat că datele reale din piață ne-ar fi de mare ajutor, deoarece în lipsa unor cifre concrete, speculațiile și părerile noastre personale ar fi dominat discuțiile atât între amatori, cât și cele între specialiști. în plus, în urma unei comparații cu țările dezvoltate în industria vinului, am ajuns la concluzia că noi nu știm cine este consumatorul român de vinuri în 2018 și ce tabieturi de consum are.”.
Dezvoltarea și apetitul pentru educație cu privire la alegerile în materie de vinuri pe care le facem s-au schimbat în ultimii ani. Èšinând cont de accesul la informație pe care îl avem, românii consumă din ce în ce mai mult vinuri seci, mai exact 58% dintre aceștia, în detrimentul celor dulci care sunt preferate de doar 2% dintre respondenți. Tot în același context, vinurile roșii ocupă primul loc pe podium, fiind preferate de 57% dintre români, urmate pe locul doi de vinurile albe alese în proporție de 28%, de cele rose cu 13% și pe ultimul loc de spumante cu 2%.
Indiferent de sursă (de la cramele din România, de la cele din afară sau din producție proprie), vinul este consumat de 2-3 ori pe săptămână de către 45% dintre respondenți, iar cel îmbuteliat la sticlă este ales în peste 91% dintre situații.
“Cel mai des românii cumpără vinuri atât pentru consum propriu, dar de multe ori îl găsesc potrivit și pentru cadouri. Ce am observat este că vinul spumant rămâne în continuare asociat, în 57% dintre cazuri, cu ocaziile speciale, dar 34% dintre respondeți preferă să îl consume în orice moment.” continuă Alina Iancu.
Documentarea înainte de achiziție este dată de informațiile pe care clienții le găsesc la raft în 60% dintre cazuri. Doar 14% dintre cumpărători caută pe internet informații înainte de a cumpăra un vin, iar 9% cer sfatul unui specialist.
Prețul pe care un român îl plătește pentru o sticlă de vin este în 43% dintre cazuri între 26 și 50 lei, în 20% dintre cazuri între 16 și 25 lei, iar în proporție de 17% dintre respondenți sunt dispuși să plătească între 51 și 70 lei. Cu privire la soi, Feteasca Neagră (dintre cele trei Fetești Neagră, Albă sau Regală) este cel mai căutat – 52% dintre români îl preferă.
Când vorbim despre sursele de achiziționare a vinului, românii aleg cel mai des supermarket-urile, mai exact 43% dintre aceștia, datorită dezvoltării sortimentelor de băuturi și zonelor special amenajate pentru vinuri. Acestea sunt urmate în proporție de 36% de magazinele specializate. Aprovizionarea direct de la sursă, adică de la crama producătoare, este aleasă doar de 12% dintre români, iar online-ul reprezintă o opțiune doar pentru aproape 7% dintre aceștia.
“După consumul de vinuri, băuturile alcoolice precum țuica, romul, coniacul, whiskey-ul sunt alese de 35% dintre români, iar berea tot de către 35% dintre aceștia. Am aflat astfel că respondenții preferă cocktail-urile sau alte băuturi ușoare într-o proporție de 12%. în același timp, băuturile seci sunt din ce în ce mai apreciate în țara noastră.” completează Alina Iancu.
Și deoarece consumul educat de vinuri se construiește în timp prin acțiuni diverse, vizitele la crame în țară sunt din ce în ce mai alese de către români. în plus, participarea la evenimente dedicate vinului este pe lista a tot mai multor consumatori actuali sau viitori care sunt încântați și povestesc mai departe cunoscuților despre experiențele lor.
Studiul despre consumul de vinuri a fost realizat în perioada 17 ianuarie – 16 martie 2018 pe un eșantion de 2.645 de bărbați și femei români din țară, dar și din străinătate. Datele sunt adunate și interpretate de CrameRomania.ro și Revino.ro, iar pentru colectare am folosit platforma online eSurveysPro.
Despre CrameRomania.ro și Revino.ro
CrameRomania.ro este singura bază de date bilingvă online a cramelor producătoare de vin îmbuteliat din România. Este un proiect independent început în 2014 și pe care îl dezvoltăm continuu pentru a ajuta persoanele interesate să descopere cramele și vinurile locale.
în completare, în anul 2015 s-a început dezvoltarea proiectului ReVino.ro, un site complex care oferă iubitorilor de vinuri și celor care doresc să îl consume toate informațiile de care au nevoie pentru a descoperi drumul vinului și a organiza vizite la crame.