Studiu: Muzica îmbunătățește gustul preparatelor culinare
- Cercetările din cadrul Sony Multi-Room Sonic Wonderland arată că sunetele înalte ne ajută să percepem mai puternic gustul mâncărurilor dulci și că bass-ul ne oferă senzația că mâncarea e mai amară
- Muzica de operă și cea clasică dau senzația unui vin mai scump și mai bun
- Muzica lentă, ascultată în timp ce serviți masa, poate duce la obținerea unui gust mai persistent, în timp ce un tempo ridicat duce la pierderea mai rapidă a gustului
În loc de a folosi sarea și piperul pentru a da gust preparatelor culinare, Profesorul Charles Spence de la Universitatea din Oxford, un pionier în psihologia experimentală, propune asezonarea sonică a mâncărurilor cu specific internațional. Acesta a ajuns la concluzia că opera, flamenco sau chiar muzica techno germană pot îmbunătăți percepția gustului.
La testele senzoriale desfășurate în Sony Multi-Room Sonic Wonderland au participat 50 de membri din șase țări europene. Experimentele au urmărit confirmarea teoriei asezonării sonice a preparatelor culinare cu muzica locală. Participanții au confirmat faptul că mâncarea franțuzească are un gust mai bun atunci când pe fundalul sonor rulează un cântec francez la acordeon, în timp ce muzica lui Puccini a îmbunătățit gustul pastelor italienești. Experimentele au evidențiat rezultate similare în cazul preparatelor nemțești, spaniole și grecești.
„Noile tehnologii precum Sony Multi-Room Audio permit dezvoltarea unei experiențe culinare multisenzoriale, astfel că muzica poate fi setată pentru a îmbunătăți gustul indiferent de camera în care servești masa. Tehnologia Sony Multi-Room permite experimentarea unor stiluri diferite de muzică în funcție de camera în care intrăm și oferă astfel posibilitatea de a simți cum muzica ne schimbă percepția gustului”, spune Charles Spence. „Gustăm cu simțurile, nu cu gura; limba nu simte gustul preparatelor, ci creierul pregătește gura pentru aromele pe care le va percepe. Sunetul din jurul nostru are un efect important asupra experienței culinare; muzica poate schimba gustul și intensifica experiența„.
Cercetările au mai evidențiat următoarele aspecte:
• Muzica clasică ne poate da senzația că vinul pe care îl bem este mai scump
• Muzica lentă poate duce la un gust mai persistent, în timp ce muzica alertă duce la o scurtare a experienței gustative
• Cu cât vă place mai mult muzica, cu atât mai mult veți aprecia gustul preparatelor pe care le încercați – acesta este un exemplu de transfer senzorial, care presupune transferul percepției despre muzică asupra percepției despre mâncare și băutură
• Asocierea adecvată a instrumentelor muzicale cu tipul alimentelor consumate – cercetarea sugerează faptul că sunetul pianului se potrivește cu fructe dulci, precum mure, caise sau zmeură
• Chiar și simplele zgomote ale factorilor externi pot influența experiența gustativă. „Multe experiențe senzoriale din jurul preparatelor culinare și a băuturilor au un astfel de efect. Alimentele crocante, cremoase sau carbogazoase pe care le îndrăgim sunt asociate de cele mai multe ori cu sunete specifice”, explică Profesorul Universitar Charles Spence.
Sursă foto: scientificamerican.com