Târgul Internaţional de Vinuri GoodWine 2011

person Horeca
access_time_filled

Ediția din noiembrie a Târgului de Vinuri GoodWine, ce se va desfășura între 18 și 20 noiembrie 2011, la World Trade Plaza – București, se anunță o ediție specială, atât prin programul și numărul lansărilor de vinuri, dar mai ales prin participarea în premieră a mai multor crame premium din România și străinătate. Alături de prezentările și lansările de vinuri, organizatorii pregătesc un program de show-uri gastronomice susținute de restaurante și școli de bucătari, dar și un spațiu dedicat prezentărilor de vin. În acest spațiu, membrii Asociației Somelierilor din România vor iniția vizitatorii Goodwine în arta degustării vinului și vor face asocieri ale acestora cu meniurile pregătite de maeștrii bucătari.

afis

Printre expozanții ediției din noiembrie se numără: Crama Oprișor, Vinarte, SERVE, Cramele Rotenberg, Senator Wine, WineRo, Crama Girboiu, Domeniile Sâmburești, Vie Vin Vanju Mare, Alcovin, Speed Husi, Budureasca, Vinexpert, Heinrig Distribution, Wine Distribution (Franța), Herti-M (Bulgaria), Michel Torino (Vinuri Argentina), Edoardo Miroglio (Bulgaria), Asociația Micilor Producători din Republica Moldova (Et Cetera, F’autor, Mezalimpe, Equinox, Galusca Boutique, Crescendo, Vinaria Tiganca), Asociația Producătorilor din Drăgășani (Agricola Stirbey, Avincis, Via Sandu) Cricova România, Ambasada Chile, Fusion Technique (ustensile bucătarie Kyocera-Japonia), Itu Refrigeration (vitrine frigorice), Bristot (brand premium de cafea), GoodFood.
targRecent înființată Asociație a Producătorilor de Vinuri din Drăgășani va participa în premieră la Goodwine, fiind reprezentată de Agricola Stirbey, Via Sandu și Avincis, cea mai noua cramă din România.
Asociația Micilor Producători din Republica Moldova va fi prezentă pentru a doua oară la Târgul de Vinuri Goodwine. Doi dintre membrii asociației vor fi prezenți în premieră la Goodwine: Crescendo, Vinaria Tiganca. Vinurile care vor fi prezentate în cadrul targului sunt vinuri scoase în ediție limitată, de maximum 10000 de sticle, de către micii producători de vinuri moldoveni în crame tip boutique.
Aflat la a șasea ediție, Târgul Goodwine și-a consolidat poziția ca singurul  târg de vinuri premium din România și promite să își dezvolte serviciile în continuare, atât prin atragerea de noi producători, dar si prin calitatea vinurilor prezentate. Programul bine închegat de lansări și degustări, evenimentele conexe târgului, show-urile gastronomice și prezentările de vinuri atrag în cele trei zile ale evenimentului mii de vizitatori: iubitori de vin, profesioniști, reprezentanti HORECA, somelieri, jurnaliști.
Cotnari continuă colaborarea cu GoodWine în calitate de Partener Oficial și la această ediție. Compania Jidvei susține ediția de toamnă a Târgului Internațional de Vinuri Goodwine în calitate de Partener Principal.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302