Trendul “Mediterranean Mastery”, o nouă provocare pentru barmanii români

person Horeca
access_time_filled

worldclassGiuseppe Santamaria, Barmanul Anului 2012 Diageo Reserve World Class Spania, îi invită pe cei mai buni barmani din România să participe la Competiția World Class.

WORLD CLASSâ„¢, cea mai prestigioasă și importantă competiție pentru barmani, lansată pentru prima dată în România de către Diageo, liderul mondial al producătorilor de băuturi premium și PPD România, unul dintre cei mai mari distribuitori de băuturi alcoolice importate premium și super-premium de pe piață, a lansat trend-ul „Mediterranean Mastery”, în cadrul unui workshop special susținut de Giuseppe Santamaria, Barmanul Anului 2012 Diageo Reserve World Class Spania și unul dintre cei mai renumiți mixologi la nivel internațional.

Trendul „Mediterranean Mastery” reprezintă o nouă provocare pentru barmanii din România, în încercarea lor de a câștiga prestigiosul titlu de Barmanul Anului 2014 Diageo Reserve World Class. Barmanii care au participat la eveniment au avut ocazia să testeze, să se bucure de o gamă largă de arome mediteraneene și să creeze împreună cu Giuseppe Santamaria rețete unice de cocktailuri inspirate din această cultură.

Venit în România special pentru lansarea celui de-al doilea trend al Competiției Diageo Reserve World Class, Giuseppe Santamaria este unul dintre cei mai recunoscuți mixologi la nivel mondial. Specializat în arta mixologiei contemporane creative, Giuseppe combină tehnicile tradiționale și moderne și explorează noile tendințe în domeniu prin folosirea ingredientelor proaspete și naturale. Datorită talentului său și numeroaselor premii internaționale câștigate, Giuseppe Santamaria a devenit o personalitate marcantă atât pentru profesioniști, cât și pentru clienți.

Barmanii din România sunt invitați să se înregistreze online pe website-ul www.TheReserveBar.ro, completând un scurt chestionar și prezentându-și printr-un video cocktail-urile ce folosesc exclusiv băuturi din portofoliul Diageo Reserve, inspirate de noul trend, „Mediterranean Mastery”. În urma unei serii de concursuri locale, cel mai bun barman va fi selectat să reprezinte România în finala globală a competiției, unul dintre cele mai mari evenimente din industrie, care va avea loc în Londra, în perioada 28 iulie – 1 august.

Lansat în  2009 de către cea mai mare companie din industria băuturilor alcoolice, Diageo Reserve World Class este cel mai apreciat program premium ce oferă training în domeniul on-trade, elevând meseria de barman prin dezvoltarea cunoștințelor și abilităților în mixologie. De la crearea sa, peste 15.000 de barmani din 50 de țări au fost instruiți în arta mixologiei, oferind în urma trainingului servicii excepționale și băuturi rafinate, garantând experiențe unice clienților.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302