Un campion mondial în patiserie și înghețată, invitatul special al “Fete de la Gastronomie”
Invitatul special al celei de-a treia ediții a Fête de la Gastronomie, Sărbătoarea gastronomiei franceze care se va desfășura în perioada 23-25 septembrie la București, va fi patiserul Yazid Ichemrahen, Campion mondial în patiserie și înghețată.
Yazid Ichemrahen, în vârstă de 24 de ani, are deja un parcurs profesional de excepție. De la o vârstă fragedă a început să prepare prăjituri, pasiunea pentru patiserie fiindu-i insuflată de cei doi copii ai familiei adoptive în mijlocul căreia a crescut. La vârsta de numai 14 ani, Ichemrahen a devenit ucenicul celebrului ciocolatier și patisier Vincent Dallet, la Relais Desserts International, lucrează apoi la Maison Pascal Caffet, distins cu titlurile de Meilleur Ouvrier de France și Campion mondial în patiserie. Ulterior deschide Pâtisserie des Rêves la Paris alături de Philippe Conticcini și Angelo Musa, Meilleur Ouvrier de France și Campion mondial.
Cariera sa a continuat la celebrul restaurant La Chèvre d’Or de două stele Michelin, din Eze-Village, unde lucrează alături de chef Didier Elena, recompensat cu două stele Michelin.
„Am călătorit pentru a lucra pentru cei mai buni, ceea ce mi-a conferit rigoare și profesionalism. Educația mea s-a consolidat prin intermediul muncii mele cu chef-ii pe care am avut șansa să îi întâlnesc. Am amintirea unuia dintre primii mei angajatori pe care îl admiram pentru titlurile sale de Meilleur Ouvrier de France și Campion mondial. El mi-a spus într-o zi « responsabilitățile nu se dau, se asumă ». Nu am uitat niciodată această frază, ea a devenit leitmotivul meu. Am evoluat foarte repede datorită acestei linii de conduită și faptului că mi-am ales cu atenție anturajul profesional”, a povestit Ichemrahen.
La vârsta de numai 19 ani lucrează ca chef patisier la restaurantul Cordeillan-Bage de două stele Michelin în Gironde, alături de chef Jean-Luc Rocha, Meilleur Ouvrier de France și adjunct al celebrului chef Thierry Marx timp de 14 ani. Lucrează apoi cu renumitul Joël Robuchon, numit „Chef of the Century” de către ghidul Gault Millau în 1989, și Meilleur Ouvrier de France, la Hôtel Métropole din Monaco, ca sous-chef patisier, și ulterior ajunge responsabil de cercetare și dezvoltare în cadrul grupului Blachère. în 2014, devine Campion mondial în patiserie și înghețată, și creează ulterior brandul YI Conseils.
Fete de la Gastronomie – o serie de evenimente care celebrează gastronomia franceză
Fête de la Gastronomie/Sărbătoarea gastronomiei, o serie de evenimente care celebrează gastronomia franceză, va fi organizată în perioada 23-25 septembrie 2016, la București, de către Ambasada Franței în România, Camera de Comerț și Industrie Franceză în România, Institutul Francez din România și Business France alături de partenerii lor.
în fiecare an, Fête de la Gastronomie pune în valoare o tematică specifică care invită la descoperirea gastronomiei franceze. Tema aleasă pentru a ilustra ediția de anul acesta este „Les cuisines populaires – Bucatele de zi cu zi”. Tematica se referă la rețetele folosite pentru mesele de fiecare zi, în familie sau alături de prieteni. Simboluri ale vieții cotidiene, aceste preparate sunt simple, accesibile și se hrănesc din diversitatea lumii și imaginarul colectiv. Ele se reinventează în fiecare bucătărie personală, dar și în restaurante. Sunt preparate care valorizează produsele regionale, de sezon și care pun în evidență experiențele personale ale celor care le pregătesc.
Inițiată în Franța în 2011, pentru a sărbători intrarea în patrimoniul UNESCO a gastronomiei franceze, această inițiativă dorește să valorizeze produsele specifice – de la materie primă la farfurie, modul lor de preparare, de prezentare, precum și toate serviciile care s-au dezvoltat în jurul acestei arte.
Fête de la Gastronomie s-a răspândit și la nivel internațional, pentru a promova produsele franțuzești atât în rândul experților, cât și în rândul publicului larg.
Fête de la Gastronomie urmărește să evidențieze oferta turistică gastronomică a Franței, să pună în valoare bogăția și calitatea ingredientelor gastronomiei franceze, să încurajeze profesioniști din domeniul gastronomic valorizând calitatea muncii lor și să ofere noi perspective atât pentru specialiști, cât și pentru amatori.
Sursă foto: www.galerieculinarieparis.com