Un român, în conducerea OIV
Cu ocazia Congresului Mondial al Viei și Vinului, care a avut loc la Izmir în Turcia, pe 22 iunie s-au desfăsurat alegerile noii conduceri ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), organizație interguvernamentală înființată în 1924, formată din 44 de state membre, la care România a aderat din anul 1927.
„Suntem deosebit de onorați să anunțăm astfel că pentru o perioadă de trei ani, știința oenologică mondială va fi condusă de un român. Președintele Comisiei de Oenologie, una dintre cele 4 Comisii de specialitate a OIV, a fost ales prof. dr. Valeriu V. Cotea. Domnia sa are 52 de ani și este profesor universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași din anul 1999, iar din anul 2003 este Președintele Patronatului Național al Viei si Vinului”, se anunță într-un comunicat de presă emis de Patronatul Național al Viei și Vinului.
Profesorul Cotea a fost în perioada 2001-2007 președinte al grupului de experți „Codul internațional al practicilor oenologice” iar din 2007 președinte al grupului de experti care elaborează Codexul oenologic internațional. În funcția de președinte OIV a fost aleasă Claudia Quini din Argentina.
Congresul Mondial al Viei și Vinului din 2013 va fi organizat în România
Anul viitor Congresul Mondial al Viei și Vinului va fi organizat de România, în perioada 2-9 iunie, la București, prilej cu care reprezentanții industriei de profil româneasca vor avea posibilitatea să întâlnească elita științifică a lumii vitivinicole și să convingă asupra progreselor înregistrate de România în acest sector economic.
Cu o suprafață de cca. 180.000 de hectare cultivate cu viță de vie și o producție anuală de peste 6 milioane hectolitri de vin, România este între primii zece competitori în piața mondială a vinului, în Europa clasându-se pe locul 5 după Spania, Franța, Italia și Portugalia.