Unilever anunţă bilanţul Planului pentru un Stil de Viaţă Durabil

person Horeca
access_time_filled

La 1 an de la lansarea Planului pentru un Stil de Viață Durabil, Unilever a publicat raportul care prezintă progresele realizate până în prezent pentru atingerea obiectivelor stabilite. Bilanțul arată că efectele implementării planului se fac simțite la nivel internațional și în România, fiind înregistrate progrese considerabile la numeroase capitole, de la managementul deșeurilor și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și până la diminuarea nivelului de sare din supe și condimente.

durabil2

Odată cu publicarea raportului, Unilever a anunțat că până la sfârșitul lui 2012 își va atinge obiectivul de a procura uleiul de palmier din surse durabile, certificate „Green Palm”, cu trei ani înainte de planul stabilit. Compania a stabilit acum un nou obiectiv ambițios – acela de a achiziționa tot uleiul de palmier din surse ce pot fi identificate, până în 2020. Acest lucru înseamnă că Unilever va putea să identifice plantația de origine a întregii cantități de ulei de palmier certificate achiziționate.
Printre progresele înregistrate, Unilever a anunțat că 24% din materia primă agrară provine din surse sustenabile, față de doar 14% în 2010. Peste 90% dintre principalele produse Unilever din toată lumea conțin, în prezent, mai puțin de o treime grăsime saturată, iar 20% din totalul de energie utilizată de Unilever este reprezentat de energia regenerabilă. În Europa, 100% din electricitatea achiziționată provine din surse regenerabile.

durabil3

Unilever a obținut rezultate foarte bune pe toți cei trei piloni ai Planului pentru un Stil de Viață Durabil: Îmbunătățirea sănătății și a bunăstării, Reducerea impactului asupra mediului și Îmbunătățirea nivelului de trai. Raportate la obiectivele Planului pentru un Stil de Viață Durabil, rezultatele Unilever pe plan global  se încadrează în 3 categorii:
1.  Zone în care s-au înregistrat progrese foarte bune
•  Aprovizionarea cu materii prime din surse sustenabile – 24% din materia primă din agricultură provine din surse sustenabile
•  100% din electricitatea utilizată în Europa provine din surse regenerabile
•   Peste 90% din margarinele Unilever cele mai cunsocute conțin mai puțin de o treime grăsimi saturate
În România au fost eliminați toți acizii grași trans din margarine, sosuri și înghețate. De asemenea, pe parcursul anului 2011, Unilever a redus cu 10% nivelul sării din noile sortimente de supe și condimente comercializate în magazine.

condimente

2. Zone în care s-a analizat cu atenție felul în care se dorește atingerea obiectivelor propuse, iar acum compania Unilever este pregătită să extindă activitățile
Acestea includ în general sănătatea și igiena. La nivel global, brandul Lifebuoy derulează programul prin care îi învață pe copii să se spele pe mâini în momentele cheie ale zilei, în 23 de țări, printre care Bangladesh, Sri Lanka, India, Indonezia, Africa de Sud si Ghana. Programul a atins 48 de milioane de persoane până la finalul anului 2011 și are un mesaj clar: spălarea mâinilor cu săpun, nu doar cu apă, previne boli care pot fi fatale.
În România, brandul Domestos a lansat, la nivel național, în 2009, programul educativ „Igiena acasă și la școală”. Programul promovează beneficiile igienei și sănătății zilnice, adresându-se copiilor din grădinițe și școli, profesorilor și părinților. Proiectul a continuat în 2012 cu cea de-a treia ediție, adresându-se copiilor, profesorilor și părinților din 10 județe.
De asemenea, Unilever susține programul „Și eu trăiesc sănătos”, derulat de Fundația PRAIS, împreună cu autoritățile și alte companii din industria alimentară și de retail, ce are ca obiectiv, în următorii 5 ani, prevenirea obezității infantile în rândul copiilor și promovarea stilului de viață sănătos în rândul familiilor. Până în prezent, peste 68.000 de elevi din ciclul primar, din 215 școli, 2.000 de cadre didactice și 140.000 de părinți au participat la acest program.
3. „Zone în care este dificil să progresăm singuri și avem nevoie de parteneriate pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite”.
Acest lucru este valabil cu precădere pentru obiectivele care implică schimbarea comportamentului consumatorilor, precum reducerea utilizării apei încălzite pentru dușuri și spălatul rufelor, sau încurajarea diminuării consumului de sare în alimentația zilnică.

Paul Polman, CEO Unilever, a declarat: „Creșterea sustenabilă este singurul model acceptabil pentru dezvoltarea unei companii, în viitor, și de aceea Planul Unilever pentru un Stil de Viață Durabil este în centrul strategiei noastre de business. Este evident că sustenabilitatea poate determina creșterea unui business și este încurajator să remarcăm faptul că brandurile noastre globale active în acest domeniu au crescut în anul 2011. Este, de asemenea, din ce în ce mai clar, că nu putem găsi singuri soluții la cele mai stringente probleme, iar cele mai semnificative progrese s-au înregistrat în zonele în care am încheiat parteneriate. De aceea lucrăm alături de organizații ca Forumul Bunurilor de Larg Consum, Forumul Economic Mondial, Consiliul Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă, alături de autorități și ONG-uri, pentru a determina schimbări. În Unilever, suntem convinși că modelul de business al viitorului este cel bazat pe colaborare.”
Pentru mai multe informații despre Planul Unilever pentru un Stil de Viață Durabil și progresele realizate în primul an, puteți vizita www.unilever.com/sustainable-living.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302