Vinurile chinezeşti mai bune decât vinurile franţuzeşti
Acest lucru a fost determinat în data de 14 decembrie, în cadrul unei competiții de degustare „în orb”, de către o comisie compusă din 10 degustători francezi și 10 chinezi, a anunțat Business Insider. 5 vinuri de Bordeaux și 5 vinuri din regiunea chineză Ningxia, cu prețuri cuprinse între 200 și 500 de yuan au participat la degustare ambalate în același tip de sticlă. După 70 de minute de deliberări juriul a decis cele mai bune 5 vinuri, primele 4 din China, doar locul cinci fiind adjudecat de un vin franțuzesc din podgoria baronului de Rothschild (Collection Saga Medoc 2009).
Vinurile câștigătoare sunt: 1. Grace Vineyard Chairman’s Reserve 2009; 2. Silver Heights The Summit 2009; 3. Helan Qing Xue Jia Bei Lan Cabernet Dry Red 2009; 4. Grace Vineyard Deep Blue 2009.
Vinurile perdante: Calvet Reserve De L’Estey Medoc 2009, Cordier Prestige Rouge 2008, Kressmann Grande Réserve St-Émilion AOC 2008, Mouton Cadet Reserve Medoc 2009 și Silver Heights Family Reserve 2009.
„Degustarea a sugerat că vinurile Ningxia pot face față brandurilor mai celebre precum Bordeaux”, a considerat Jim Boyce, organizatorul competiției Ningxia vs Bordeaux Challenge, citat de Business Insider. Ningxia este o regiune autonomă din nord-vestul Chinei.
Este adevărat că vinurile franțuzești au fost surclasate „cu o oarecare regularitate încă de la Competiția de la Paris din 24 mai 1976, atunci când un Cabernet Sauvignon Napa Valley și un Chardonnay au bătut concurentele lor din Bordeaux și au pus California pe harta internațională a vinurilor, în urma unei decizii – șoc niciodată pe deplin digerate de către producătorii francezi”, a comentat Wolf Richter de la Business Insider.
Cel mai scump Bordeaux este vândut cu amănuntul, în China cu prețul de 350 yuani, iar câștigătorul din Ningxia cu 488. Totuși, „cine și-ar fi imaginat acum câțiva ani că va cheltui 77 dolari pe o sticlă de vin din China, pentru o cină romantică? Francezii trebuie să fi avut sentimente similare despre vinurile din California în urmă cu 35 de ani”, a conchis Business Insider .