VINVEST 2014 – Anul Porților Deschise

person Horeca
access_time_filled

vinvestaprilie2014VINVEST, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Degustătorilor Autorizați din România vă invită să participați la cea de-a 11-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST, în perioada 11-13 aprilie 2014, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.

„În dorința de a deschide noi punți de comunicare între consumatorii vinului românesc și internațional și având convingerea că această nobilă licoare reprezintă cel mai bun liant între suflete, VINVEST își propune ca, anul acesta, pe parcursul întregii perioade a Salonului, să organizeze o serie de evenimente, reunite sub genericul „Zilele Vinului, Gastronomiei și Culturii Internaționale”. Prin urmare, în data de 12 aprilie 2014, sub egida Consulatului Onorific al Spaniei la Timișoara reprezentat de consulul onorific Jose Miguel ViÅ„als AriÅ„o, va avea loc Ziua Vinului, Gastronomiei și Culturii Spaniole„, se arată într-un comunicat de presă.

Lansările de noi mărci de vinuri, show-urile gastronomice susținute de Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din România, precum și demonstrațiile de asociere a vinului cu mâncarea prezentate de Organizația Somelierilor din România vor constitui punctele de atracție ale evenimentului.

Sectorul vitivinicol, utilajele de vinificație și serviciile conexe vinului vor avea o mai mare vizibilitate prin prezența în salon a reprezentanților Asociației Presei Agricole din România (APAR) recunoscută de Rețeaua Europeană a Jurnaliștilor Agrarieni în noiembrie 2013, la Bruxelles. ENAJ – European Network of Agricultural Journalists reunește asociațiile naționale ale jurnaliștilor agrarieni europeni și comunicatorii din 17 state membre ale Uniunii Europene.

Turismul vitivinicol va fi promovat prin intermediul Televiziunii Naționale de Turism Travel Mix si, implicit, prin emisiunea Savurează România realizată în parteneriat cu agenția de turism Accent Travel, Nelstill, Rabitt Media și Editura Litera.

„Am avut un an viticol 2013 binecuvântat de Dumnezeu cu licoare bahică ce a umplut pivnițele! A fi prezent la VINVEST 2014 în calitate de expozant înseamnă a exista pe piața din vestul țării, a împărtăși celor din alte domenii de activitate arta de a produce și de a degusta vinul, a fi în slujba lui. Organizarea Zilelor Vinului, Gastronomiei și Culturii Internaționale va atrage un număr semnificativ de vizitatori, o creștere a vânzărilor, promovarea evenimentului realizându-se și prin intermediul consulatelor partenere”, a declarat Lucia Pîrvu, expert degustător, organizator VINVEST.

Partenerii principali ai evenimentului sunt: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Autoritatea Națională pentru Turism, Primăria Municipiului Timișoara, Casa Lux, Ioana, Millesime, Revista Ferma, Travel Mix TV.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302