World Draught Masters 2011, reprezentanta României s-a clasat pe locul trei
Românca Simona Stoica s-a clasat pe locul trei la finala internațională a Stella Artois World Draught Masters, încheiată pe 26 octombrie la Buenos Aires. Competiția care celebrează pasiunea și îndemânarea barmanilor din toată lumea în arta turnării berii conform ritualului celor nouă pași, a reunit în acest an în celebrul oraș argentinian participanții din 25 de țări, care s-au întrecut în măiestria turnării berii pentru a câștiga titlul mondial Stella Artois World Draught Masters 2011.
Nada Nkumar Sethy din Dubai a fost încoronat Stella Artois World Draught Master 2011, după ce și-a demonstrat îndemânarea desăvârșită, pasiunea și atenția la detalii în turnarea berii Stella Artois pe durata celor trei runde ale competiției. Poziția de top îi va asigura lui Sethy un turneu global ca ambasador al mărcii Stella Artois, pentru a se asigura că fiecare pahar de Stella Artois este turnat perfect și prezentat cu eleganță oriunde pe glob.
În marea finală, bucureșteanca Simona Stoica s-a clasat pe locul al treilea, după Binod Karel din Hong Kong care a obținut locul doi. Simona este barmaniță la Belle Epoque din București și are peste zece ani de experință în domeniu. „Participarea la World Draught Masters a fost o experiență incitantă și onorantă. Am intrat în competiție cu unii dintre cei mai buni barmani ai lumii și faptul că am reușit să obțin locul trei este un motiv de mândrie pentru mine”, a declarat Simona Stoica.
Stella Artois World Draught Masters este o competiție internațională organizată de Stella Artois în fiecare an, ajunsă la cea de-a cincisprezecea ediție. Inspirată din tradiția de peste șase sute de ani în fabricarea berii, acest program anual celebrează măiestria creării și turnării supremei „frumuseți lichide” – potirul perfect de Stella Artois.
În România, competiția Stella Artois World Draft Master se organizează din anul 1997. La ediția din 2006, titlul mondial de World Draft Master a fost câștigat de românca Mihaela Joița.