ANT intensifică acțiunile de control la unitățile turistice

person Horeca
access_time_filled

controaleantvara2015Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a intensificat, în ultima lună, acțiunile de control și autorizare la structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, precum și la agențiile de turism.

Astfel, în luna iunie 2015, inspectorii ANT au aplicat în urma controalelor amenzi contravenționale în valoare totală de peste 1.000.000 lei și 60 sancțiuni cu avertisment. Au fost ridicate 12 certificate de clasificare pentru unitățile de cazare și a fost retrasă o licență de turism.

Inspectorii ANT efectuează permanent acțiuni de control, însă din iunie și până la jumătatea lunii septembrie, am dispus intensificarea acestora. Suntem în plin sezon estival și este normal ca turistul român să beneficieze de cele mai bune condiții, atât în ceea ce privește cazarea cât și serviciile. Sunt vizate în special stațiunile turistice –  litorale, montane și balneare – recunoscute, de altfel, ca și destinații de vacanță. Neregulile vor fi  sancționate, conform legislației în vigoare„, susține Mirela Matichescu, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Turism.

Printre principalele deficiențe constatate de inspectorii ANT au fost: nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul încheiat cu turiștii și nerespectarea criteriilor în baza cărora s-au eliberat licențele; funcționarea structurilor de cazare și alimentatie publică fără deținerea certificatului de clasificare; neasigurarea funcționării la categoria și/sau tipul de structură de primire turistică menționate în certificatul de clasificare; funcționarea cu o altă structură a spațiilor decât cea stabilită prin certificatul de clasificare.

Pe de altă parte, tot în luna iunie, inspectorii ANT au eliberat 198 de autorizații provizorii de funcționare pentru structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, 109 adrese completare documentații primite în vederea obținerii certificatelor de clasificare, a licențelor de turism și pentru agrement nautic, 40 adeverințe pentru licențe de turism, 4 adeverințe pentru certificate de clasificare și 42 avize de specialitate pentru construcții în domeniul turismului.

Informații suplimentare

În perioada ianuarie – iunie 2015, Autoritatea Națională pentru Turism a efectuat aproximativ 300 de acțiuni de control, fiind verificate peste 250 de unități de cazare, 225 de unități de alimentație publică și 73 de agenții de turism.

În urma acțiunilor de control, inspectorii ANT au aplicat amenzi contravenționale de peste 1.400.000 lei, au retras 3 licențe de turism și 15 certificate de clasificare. 

De asemenea, ANT a eliberat în ultimele șase luni peste 1000 de autorizații provizorii de funcționare pentru structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, aproximativ 300 de adeverințe pentru licențe de turism, 21 de atestate și ecusoane de ghid de turism, 39 de adeverințe pentru certificate de clasificare și peste 100 avize de specialitate pentru construcții în domeniul turismului.

Sursă foto: www.thedatinghtruth.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302