Bucătari cu suflet…
Ediția aceasta îmi doresc să scriu un articol diferit și să vă spun o poveste, care nu are neapărat legătură cu HoReCa, ci mai degrabă cu oamenii și nevoile lor.
Urmăresc cu atenție un nou coleg de ceva vreme, se numește Lucian. El, de vocație, dar și de facto, este un cântăreț, unul dintre cei cu o voce frumoasă, profundă, intensă. își dorește să devină bucătar, dar nu orice bucătar, ci unul dintre cei buni; nu mai are 18 ani și de aceea cred ca alegerea lui, într-un moment atât de greu pentru catering, este o decizie fundamentată. Am vorbit cu el și m-a impresionat cu câtă energie și cu ce dorință a decis să facă față acestei mari schimbări în viața lui. A deveni bucătar astăzi, cu toate incertitudinile aduse de pandemie, nu este o alegere ușoară, dar Lucian crede în asta. Mi-a fost suficient să vorbesc cu el 10 minute, în condițiile în care ne cunoaștem de cel puțin 10 ani, ca să înțeleg că e serios și că vrea să facă lucruri grozave. M-au impresionat enorm modestia sa și dorința de a învăța; dar cel mai puternic m-a impresionat dorința lui de a face bine.
De multe ori, mai ales când sosesc sărbătorile de Crăciun, pare să existe o obligație de a fi și de a deveni mai bun și mai generos…. Dar, nu ar fi mai bine dacă am fi mai generoși pe tot parcursul anului? în așa fel încât să ne demonstrăm responsabilitatea socială întotdeauna și nu doar de Crăciun? Acesta e motivul pentru care am ales să vorbesc despre Lucian. El, pe lângă faptul că își dorește să devină bucătar, are o mare dorință de a-i ajuta pe ceilalți. Prietenul meu bucătar a decis împreună cu un grup de prieteni să aibă grijă de oamenii care nu-și pot asigura nevoile esențiale de supraviețuire. Am văzut adesea oameni care fac acte de caritate pentru propagandă, pentru promovarea propriei organizații, transformând actul caritabil într-o reclamă, folosind adesea FB și INSTAGRAM în timp ce împart mâncare, în timp ce gătesc…. Adevărata caritate este aceea care se face fără laudă, fără mediatizare, ceea ce se face cu adevărat din inimă. Este ușor să dai când ai multe, mult mai greu este să dai când nu ai nimic…dar și atunci poți să dai o parte din nimicul tău: o vorbă, o îmbrățișare, o haină (și nu pentru ca nu o mai purtăm, ci pentru că am decis să o dăm), aceasta este caritatea.
Am petrecut, în viața mea, perioade frumoase și altele mai puțin frumoase, dar tocmai în acele perioade întunecate nu am renunțat niciodată să ajut. Ani de zile, fără să fac prea multă reclamă, am adus zeci de ciorbe, celor care aveau nevoie (mai ales iarna); dar nu am scris niciodată pe FB despre asta; am organizat prânzuri și cine pentru cei care chiar nu aveau ce mânca. Singura dată când am făcut-o într-un mod mai spectaculos și apoi, sincer, am regretat, (nu pentru că îmi pare rău să donez, ci pentru că s-a transformat într-un eveniment de televiziune), a fost de ziua Sfântului Anton din Padova. Asta se întâmpla în urmă cu vreo 10 ani, în fața bisericii Millenium din Timișoara. Am aranjat mese pentru a permite prizonierilor să consume un prânz diferit… Repet, ideea a fost foarte onorabilă, dar realizarea ei, nu a fost cea mai bună. Deținuții arătau ca niște animale de circ expuse; nu erau puțini, erau 110 persoane… .Trebuie să spun adevărul…nu sunt mândru de ce s-a întâmplat! Mereu am spus că într-o zi, care probabil nu va mai veni niciodată, trebuie să organizez o bucătărie în comun acord cu vreun mare lanț de magazine, pentru a folosi toate acele produse care sunt la sfârșitul termenului de valabilitate. Am vrut să organizez la Timișoara această bucătărie. Eram destul de aproape de a lua o decizie importantă, aceea de a lua un spațiu în centru, care pe vremuri fusese folosit drept „ cantina săracilor”.
Ce termen nefericit: SĂRACI – acei oameni, de la care mulți își mută privirea atunci când îi văd… fără să realizeze că în spatele a ceea ce sunt, fiecare dintre acești oameni are câte o poveste…
Revenind la ce spuneam, mărturisesc că nu am reușit nimic, un spațiu în centru era prea important pentru a face bani și, de aceea, a fost atribuit altor destinații. în lume sunt însă niște realități care se mișcă în această direcție, există organizații de voluntariat mari și din ce în ce mai puternice, și nu vorbesc puternice din punct de vedere financiar, ci puternice în a convinge oamenii să colaboreze și să-i determine să înțeleagă că ceilalți au nevoie de noi, nu doar de Crăciun, ci întotdeauna!!!
De data aceasta nu prea am vorbit despre sectorul HoReCa, ci despre sensul pe care îl are viața. Eu cred că a-i ajuta pe ceilalți este unul dintre lucrurile care oferă cele mai multe satisfacții, important este să nu ne așteptăm la recunoștința celorlalți…
în Italia spunem: faceți bine și uitați, faceți rău și țineți minte…
Crăciun fericit!
Articol scris de chef Antonio Pasarelli pentru ediția 106 a revistei Horeca România.
