Camera Deputaților a adoptat impozitul specific în turism și alimentație publică

person Horeca
access_time_filled

impozitspecificCamera Deputaților a adoptat în data de 28 iunie 2016, în plen, o inițiativă legislativă care reglementează impozitul specific pentru firmele care desfășoară activități în domeniul hotelier, restaurante, baruri și care oferă facilități de cazare pentru vacanțe.

Inițiativa legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare asigurarea cadrului legal privind stabilirea unei noi modalități de impozitare aplicată contribuabililor din sectorul turistic, hotelier, restaurante și alimentație publică, în scopul stimulării investițiilor și eliminării concurenței neloiale.

Proiectul de lege a fost aprobat de Camera Deputaților cu amendamente printre care menționăm extinderea impozitului specific și pentru micro-întreprinderi, precum și eliminarea condiției de realizare a unei cifre anuale netă, în echivalent lei, de până la 5 milioane euro, ponderea totală a veniturilor de peste 70%, precum și condiția de număr mediu anual de salariați mai mic sau egal cu 250, informează Consiliul Național al întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.

Legea a fost cerută de întreg spectrul industriei de turism din România pentru a simplifica modalitatea de raportare, conformare voluntară, respectiv controlul din partea autorităților publice. Salutăm adoptarea acestui tip de impozitare, mai modern, axat pe baza unor modele de bună practică la nivelul altor țări europene. în egală măsură, trebuie să fim foarte atenți ca implementarea acestei măsuri să fie una simplă și să se asigure că întreprinderile mici și mijlocii nu sunt dezavantajate în raport cu marii operatori din turism.”, Florin Jianu, președinte CNIPMMR.

Maria Grapini: “Legea impozitului specific – o necesitate!”

„Doresc să felicit parlamentarii care au votat legea impozitului specific pentru codurile CAEN destinate spațiilor de cazare, baruri, restaurant, parcuri pentru rulote, catering”, a declarat Europarlamentarul Maria Grapini care a inițiat legea în calitate de Ministru pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, în anul 2013.

„Am lucrat aproape șase luni pentru a găsi cele mai echitabile formule de calcul pentru deținătorii de spații de cazare, introducând coeficienți de sezonabilitate, amplasament, gradații și capacitate. Am calculat impactul pe buget convingând și Ministerul de Finanțe dar și Fondul Monetar Internațional că este o metodă de impozitare etică, stimulativă, eficientă. Etică pentru că introduce în baza de impozitare pe toti deținătorii de spații de cazare și pentru că impozitul este dimensionat în funcție de factorii care influențează profitabilitatea. Stimulativă pentru că operatorii vor fi motivați să facă și să evidențieze profitul pentru că nu vor mai plăti impozit pe profit, pentru că nu mai simt presiunea concurenței neloiale. Eficientă pentru ca nu mai sunt necesare controalele administrative care pot fi surse de corupție, poate fi previzionat fluxul de lichidități la bugetul național pentru ca se cunosc sumele de încasat, va crește conformarea voluntară, eficientă pentru operatori pentru că nu mai trebuie să facă nenumărate justificări multiplelor controale. Calculul impactului pe buget arată că prin aplicare sumele încasate la buget vor crește.

Pe această cale, doresc să multumesc domnului deputat Mircea-Titus Dobre care a înțeles importanța și relevanța proiectului de lege și s-a luptat pentru votul final.”

Mihai Tararache, deputat (Grup PNL): “Impozitul specific – o mare victorie pentru turismul românesc!”

„Salut pe această cale adoptarea, de către Camera Deputaților, cu un vot covârșitor, a Legii impozitului specific, care reprezintă o mare victorie pentru industria turismului din România.
încă din anul 2015 am acționat pentru ca această măsură să devină realitate, o măsură cerută de majoritatea operatorilor din turism, care să vină în sprijinul dezvoltării acestei industrii.
Așa cum spuneam și anul trecut, implementând această soluție, statul își va crește încasările, pentru că toți operatorii vor plăti o taxă iar mediul economic nu va mai fi agasat cu controale și se va concentra pe investiții, dezvoltare, creare de noi locuri de muncă. în câteva cuvinte, este firescul de care avem nevoie!
Nesiguranța încasărilor, momentele penibile, umilințele vor putea fi evitate foarte simplu, prin aplicarea acestei legi. Statul roman va avea de câștigat, deoarece Ministerul Finanțelor va putea previziona încasările din acest domeniu, iar experiența celorlalte momente de „împrietenire” fiscală a statului cu întreprinzătorii a arătat că încasările bugetare au cunoscut creșteri semnificative.
Impozitul specific presupune ca agentul economic să plătească o taxă calculată în funcție de anumiți coeficienți, urmând ca apoi să fie lăsat să-și desfășoare activitatea în liniște, fără controalele ANAF-ului, fără teama de a fi închis, să fie lăsat să se concentreze pe investiții și crearea de noi locuri de muncă.
Acest impozit este fără îndoială o măsură care va construi un parteneriat de tip win-win, ambele părți fiind câștigătoare prin introducerea taxei. Statul își va încasa impozitul fără suspiciunea că agentul economic evazionează bugetul de stat, în timp ce acesta din urmă își va desfășura activitatea în liniște, fără a mai apela la tertipuri sau încasări nefiscalizate, aceste “obiceiuri” urmând să devină istorie. Noul impozit fiscal, cu siguranță va aduce o stare de normalitate pentru turismul din România.
Le mulțumesc încă o dată tuturor celor care au înțeles necesitatea adoptării acestei măsuri, chiar dacă după îndelungi dezbateri, important este că astăzi industria turismului poate reveni la o stare de normalitate, singura cale spre dezvoltare”.

Surse articol: www.cnipmmr.ro, www.cdep.ro, comunicat de presă Maria Grapini.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302