Germanii și italienii, cei mai numeroși turiști străini în unitățile de cazare

person Horeca
access_time_filled

Circa 1,235 milioane de turiști străini s-au cazat în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din țară, în primele 7 luni ale acestui an, potrivit Institutului Național de Statistică. Cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (74,8% din total turiști străini), iar din aceștia 85,2% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

Cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au provenit din Germania (142,1 mii), Italia (115,8 mii), Israel (114,7 mii), Franța (76,8 mii), S.U.A. (72,9 mii)„, se arată în comunicatul INS.

turististraini

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2015 au însumat 5,308 milioane, în creștere cu 16,9% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 76,7% (4,073 milioane), în timp ce turiștii străini au reprezentat 23,3% (1,235 milioane).

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele 7 luni ale acestui an au însumat 12,273 milioane, în creștere cu 16,2% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 79,9%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 20,1%. În ceea ce privește înnoptările turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (72,8% din total turiști străini), iar din aceștia 83,5% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

Durata medie a șederii în perioada 1 ianuarie – 31  iulie 2015 a fost de 2,4 zile la turiștii români și 2,0 zile la turiștii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în această perioadă a fost de 26,8% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 2,8 puncte procentuale față de perioada similiară a anului trecut.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în primele 7 luni ale acestui an s-au înregistrat la hoteluri (33,6%), spații de cazare pe nave (22,6%), vile turistice (20,0%), hosteluri (19,6%).

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302