one alliance, profesioniști din industria ospitalității reuniți în jurul academiei ohma

person Horeca
access_time_filled

Lansare one alliance ohma BucurestiWinsedswiss România, filială a Winsedswiss Education Group, a lansat one (ohma network for education) alliance, rețea ce reunește branduri din industria ospitalității autohtone, în jurul academiei de ospitalitate ohma București. Scopul acestei alianțe este acela de a contribui la dezvoltarea învățământului profesional dual din România, ca una dintre soluțiile pentru relansarea post-pandemie a industriei.

Evenimentul de lansare s-a desfășurat la Athenee Palace Hilton, sub forma unei mese rotunde, la care au fost prezenți actori economici și instituționali reprezentativi. Astfel, evenimentul s-a bucurat de prezența ambasadorului Confederației Elvețiene în România, E.S. Arthur Mattli, dar și de consilierul ministrului educației Radu Szekely, de proprietari și manageri de hoteluri și restaurante; lideri ai asociațiilor/federațiilor profesionale; reprezentanți mass-media, cât și echipa winsedswiss România.

Aceștia au atins subiecte precum resursa umană în horeca, serviciile din ospitalitate, investiții securizate în personal, calificarea la locul de muncă versus angajarea unui personal calificat, fidelizarea angajaților, tendința clară de abandon al meseriilor din ospitalitate și cum se poate contracara acest fapt, organizarea unor întâlniri cu tineri doritori de a lucra în ospitalitate.

Membrii fondatori ai alianței sunt Athénée Palace Hilton Bucharest, Caro Hotel Bucharest, Casa Doina Restaurant, City Grill, Hard Rock Cafe Bucharest, Intercontinental Hotel Bucharest, La Brasserie Bistro & Lounge, Le Manoir, Radisson Blu Hotel Bucharest, Sheraton Bucharest Hotel, The Marmorosch Bucharest-Autograph Collection, precum și winsedswiss România, alți reprezentanți ai industriei HoReCa fiind în curs de aderare.

In cadrul evenimentului a fost anunțată deschiderea ohma București, al treilea centru de învățământ vocațional în ospitalitate înființat în România de Winsedswiss Education Group, sub licența École hôtelière de Lausanne (EHL), după cel din Oradea și Brașov.

în opinia reprezentanților academiei de ospitalitate ohma, calitatea serviciilor turistice poate fi îmbunătățită prin accesul membrilor one la programele ohma de calificare profesională a angajaților, la cursuri de formare specializate și adaptate nevoilor operatorilor economici sau la servicii de consultanță acordate de winsedswiss, care vizează sustenabilitatea organizațiilor hoteliere. De asemenea, partenerii one pot fi conectați cu candidați motivați și calificați și li se pot oferi servicii de recrutare prin intermediul agenției de intermediere pe piața forței de muncă – talent by winsedswiss. 

Alianța mizează pe colaborare, astfel că hotelurile și restaurantele partenere își pot deschide, la rândul lor, porțile pentru studenții școlii ohma. 

Cursurile ohma București vor începe în data de 20 octombrie, iar studenții se vor putea specializa într-unul dintre cele patru parcursuri profesionale: Hotel Administration, F&B Services, Culinary Art și Rooms Division, înscrierile fiind deja deschise.

Urmând principiile sistemului de educație dual, fundamentat pe cadrul de competențe elvețian, studenții ohma București vor aprofunda noțiunile teoretice acumulate, prin participarea la activitatea operațională a partenerilor. Astfel, aceștia vor parcurge cursurile teoretice câte două zile pe săptămână, iar în celelalte trei zile rămase vor învăța lucrând direct, sub îndrumarea instructorilor ohma, în hotelurile și restaurantele deținute de membrii one alliance.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302