Piaţa serviciilor SPA ia amploare şi în România

person Horeca
access_time_filled

Piața serviciilor de SPA din România a început să crească, chiar dacă mai are mult până să ajungă la nivelul altor țări cu tradiție în acest domeniu. Centrele SPA funcționează fie ca servicii suplimentare oferite de hotelurile de lux, fie ca afaceri în sine. Ce cred principalii manageri de hoteluri de lux din Capitală despre evoluția acestei piețe și cum a evoluat businessul în acest an?
howardManagerul general al hotelului Howard Johnson Grand Plaza din București, Sonia Năstase crede că serviciile de wellness sunt o componentă importantă în completarea serviciilor unui hotel de 5 stele: „De regulă toate hotelurile de categorie upscale le oferă oaspeților și această componentă, tocmai pentru a asigura un confort 360 grade, un all-round experience al confortului și relaxării. Există însă diferențe între conceptele care stau la baza dezvoltării acestor centre de wellness din cadrul hotelurilor de 5 stele, în funcție de profilul preponderent al oaspeților unui hotel sau de business mixul din planul general de afaceri”, a declarat Sonia Năstase pentru ziarul Financiarul. 
Având în vedere că centrul de sănătate al hotelului Howard Johnson Grand Plaza se adresează în principal oaspeților de business care călătăresc foarte mult și sunt obișnuiți cu anumite standarde și servicii, inclusiv în zona de wellness, spune Sonia Năstase, cererea a fost relativ constantă încă de la inaugurarea hotelului, în 2004, și a fost direct proporțională cu gradul de ocupare în diversele perioade ale anului.
epoque-spaManagerul general al Hotelului Epoque din București, inaugurat în toamna anului trecut, crede că definitorii pentru poziționarea unui hotel pe piața destinațiilor de lux sunt, în primul rând, calitatea ireproșabilă a serviciilor, profesionalismul staffului, facilitățile impecabile și gradul de personalizare a acestora, în deplin acord cu toate nevoile și dorințele clienților.
Antoni Kuhnen susține că piața serviciilor de spa a înregistrat o creștere continuă, susținută, în țara noastră, ceea ce demonstrează potențialul uriaș de care dă dovadă din punctul de vedere al performanțelor.
„Bucureștiul oferă deja servicii de spa/wellness la același nivel de calitate cu marile centre din alte capitale europene. Față de acestea, mai are și un avantaj în plus: prețurile mai mult decat competitive pot genera o creștere accentuată a cererii în următorii ani, atât pe plan intern cât și extern”, a declarat Antoni Kuhnen.
marriȘi Mihai Popa, manager World Class din JW Marriott crede că piața este în continuă creștere la fel și nivelul serviciilor disponibile. „Cererea de servicii spa a crescut de la an la an, astfel încât în prima jumătate a acestui an, avem cu aproximativ 13% mai mulți clienți. Atât doamnele cât și domnii apelează la servicii spa. În ultima jumătate de an promovarea serviciilor s-a îndreptat către locuitorii capitalei. Această comunicare a dus la creșterea procentului de clienți exclusivi până la aproximativ 40%, restul de 60% fiind oaspeți ai hotelului”, afirmă Mihai Popa.
Cu toate acestea spune Mihai Popa,  Bucureștiul nu este perceput ca o destinație de top pentru vacanțe cu atât mai puțin pentru vacanțe de wellness. Consumatorii acestui gen de servicii preferă să se îndrepte spre zone mai puțin citadine și mai relaxante.
Elena Dimian, manager Health Club, InterContinental spune că existența unui centru de sănătate este pentru mulți clienți un element important în alegerea hotelului, totuși Bucureștiul este o destinație de afaceri, iar oaspeții nu vin în special pentru SPA.  „Momentan, Bucureștiul nu poate deveni o destinație pentru turismul de wellness. Competiția este foarte mare, de exemplu cu Budapesta, care are hoteluri cu ape termale. Însă dacă se fac investiții în centre specializate, este posibil ca pe termen lung, să putem deveni competitivi”, crede managerul Health Club InterContinental.

Sursa: www.financiarul.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302