Profesioniștii din horeca, premiați la Gala Premiilor Horeca – După 20 de ani

person Horeca
access_time_filled

galahorecaUltimii 20 de ani au însemnat pentru industria HoReCa o evoluție nu doar din punct de vedere cantitativ – și anume numărul firmelor care activează pe această piață -, ci îndeosebi o evoluție calitativă, o îmbunătățire constantă a produselor și serviciilor oferite de către jucătorii din piață. Meritul pentru evoluția industriei ospitalității se datorează în primul rând oamenilor, celor care au muncit zi de zi în “spatele culiselor”, cu pasiune și respect pentru meseria pe care și-au ales-o și pentru clienții lor.

Pentru a celebra oamenii care au contribuit și contribuie în continuare la dezvoltarea industriei horeca, Asociația ARMSA, alături de Simona Mardale, Director de Marketing și Vânzări LILIAC, au organizat luni, 13 iunie a.c., Gala Premiilor Horeca – prima ediție: după 20 de ani.

Peste 50 de companii, importatori, distribuitori, restaurante, hoteluri, precum și peste 100 de clienți finali, consumatori de servicii HoReCa, au participat la eveniment.

Branduri horeca cu tradiție, dar și branduri aflate la început de drum în acest domeniu, s-au reunit cu această ocazie în Sala Studio a Teatrului Național București, unde au primit aprecieri la scenă deschisă. A fost o seară cu multe emoții, cu oameni modești, obișnuiți să primească aprecieri într-un cerc mai restrâns, nu pe o scenă, în fața unui public numeros, public de specialitate de data aceasta. Printre ei, cel mai vechi ospătar angajat în același loc, cel mai vechi oenolog angajat al unei singure crame sau cel mai vechi importator și distribuitor specializat pe echipamente horeca.

M-am gândit că ar fi interesat să aducem la scenă deschisă și să celebrăm oamenii care au reușit să aducă această industrie la nivelul de excelență. în această seară îi premiem pe cei care au stat în spatele acestei industrii, fără să fie neapărat cunoscuți, dar care au adus fiecare categorie într-un loc foarte apreciat”, a declarat Simona Mardale, inițiatoarea acestei gale, în deschiderea evenimentului.

galahoreca2016

Simona Mardale i-a rugat pe cei prezenți “să nu fie cârcotași” și a afirmat că știe că această gală de premiere va stârni comentarii (ca oricare alta, am adăuga noi!), dar că este convinsă că “toți cei care știu ce înseamnă industria horeca vor aplauda faptul că în această seară suntem aici împreună atât de mulți oameni frumoși”.

Cele 4 categorii, precum și premianții sunt:

Categoria I. VINURI/OAMENI

1. Creatorul celui mai vechi brand de vin dedicat HORECA – acordat domnului Guy de Poix, in memoriam. Premiul a fost ridicat de enologul Aurel Rotărescu.
2. Cel mai vechi OENOLOG, angajat al unei singure crame – enologul Ioan Buia
3. Primul fondator al unui lanț de magazine specializate de vin – Cătălin Păduraru
4. Cel mai vechi formator de opinie din industria vinului – Laurențiu Achim
5. Cel mai vechi jurnalist din industria vinului – Cezar Ioan
6. Cea mai mare investiție privată în industria vinului – Claudiu Necsulescu

Categoria II. HOTELURI

1. Cel mai mare lanț hotelier cu capital autohton – Phoenicia Hotels & Resorts
2. Cel mai bun hotel-concept, cu capital românesc – Hotel Privo
3. Simbolul industriei hoteliere din București – Intercontinental

Categoria III. RESTAURANTE

1. Cel mai vechi și popular restaurant din București (același loc/specific/proprietar) – White Horse
2. Cel mai vechi și popular restaurant de pe litoral – Irish Pub, Constanța
3. Cel mai vechi și popular restaurant din zona montană – Coliba Haiducilor, Brașov
4. Cea mai veche companie de catering (același proprietar) – Privileg Catering
5. Cel mai vechi ospătar angajat în același loc – Ion Botescu, Caru’ cu Bere
6. Premiul pentru excelență în actul artistic în restaurantele din București – Valentin Albeșteanu, Caru’ cu Bere

7. Cel mai vechi chef expat – Antonio Passarelli

Categoria IV. Importatori/Distribuitori/Soft/Publicatii

1. Cel mai vechi importator și distribuitor specializat pe echipamente HORECA – Bilancia
2. Cel mai vechi importator de pește și fructe de mare proaspete specializat HORECA – R Family
3. Cel mai vechi producător de software specializat Horeca – TCNET
4. Premiul pentru longevitate a unei publicații dedicată HORECA – Horeca România

Premii Speciale

1. Premiul Zona ECO by Green Group – Social 1/Stadio
2. Premiul pentru activitatea de educație și formare în HORECA – Joseph Hadad
3. Premiul pentru inovație și reinterpretare în HORECA – Social 1/Stadio
4. Premiul pentru popularitate în HORECA – Carmen Savu

Gala HORECA După 20 de ani, organizată de Asociația ARMSA (Asociația Română pentru Sprijinirea Mediului de Afaceri) și susținută de Crama LILIAC și Bilancia, a avut ca scop recunoașterea unor oameni speciali, care au pus bazele industriei, pasionați pe viață de HoReCa. Oameni care și-au construit o carieră în acest domeniu, mizând pe profesionalism, calitatea serviciilor, integritate, longevitate și etica în relația cu clienții.

Mulțumirile organizatorilor se îndreaptă către toți sponsorii care au crezut în idee și au susținut evenimentul, implicându-se activ – Porr, Green Group, Sigurec, Jidvei, Borsec, Parma Food, Privileg Catering, Sorla, Boem Club, Coffee Solutions Moak Romania, Althaus, Enrose, TLC, Five’s, Document.

Partenerii media ai evenimentului au fost Magic FM, Horeca România, Smart FM, Trends by HRB Expert, BIZ, Șapte Seri, Top Hospitality, Food&Bar, Life.ro, Vinul.ro, Agenția de Presă Mondenă, Vin2.ro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302