Programul Every Can Counts, o soluție inovatoare și gratuită pentru Horeca
Every Can Counts este soluția pentru cei care vor să-și desfășoare afacerea într-un mod responsabil față de mediu și, în același timp, să evite amenzile pentru neîndeplinirea obligațiilor legale în ceea ce privește colectarea selectivă în afacerea lor. Programul, lansat și derulat în România de Asociația Alucro, este dedicat colectării și reciclării dozelor din aluminiu. Nu presupune costuri de implementare și nici alte costuri pentru derulare. Mai mult, Asociația Alucro vine cu idei de campanii și concursuri adresate clienților, pentru a vă ajuta să asigurați vizibilitatea programului în hotel, restaurant sau bar…
Ce face Every Can Counts
Every Can Counts este un program european de colectare a dozelor din aluminiu apărut pentru prima dată în Regatul Unit, în anul 2009. A fost lansat în câteva țări, printre care și România, în acest moment fiind prezent în 10 țări: Irlanda, Franța, Anglia, Austria, Ungaria, Grecia, Muntenegru, Spania. în România, Asociația Alucro deține licența pentru derularea programului, iar întreaga activitate se concentrează în jurul unui obiectiv principal: acela de a încuraja mediul privat și cel public să recicleze dozele din aluminiu.
Ce soluții oferă Every Can Counts
Every Can Counts nu este un program dedicat doar companiilor, ci și hotelurilor, restaurantelor și barurilor. Ceea ce au în comun toate locațiile este faptul că pot implementa programul în mod gratuit și fără alte costuri pe toată durata derulării.
„Implementarea programului Every Can Counts nu înseamnă costuri, ci doar o mică responsabilitate pentru angajați. Celor care sunt noi în acest program le oferim un kit gratuit de implementare, care conține cutie de colectare, materiale de promovare, template de comunicare online, comunicare externă, dar și un colector autorizat care să ridice dozele. Odată implementat programul, partenerii noștri vor putea beneficia și de preluarea altor tipuri de deșeuri – sticlă, plastic, etc. Poate părea un proces complex, însă experiența programului ne-a arătat că beneficiile sunt mai importante, iar rezultatele obținute ne-au întărit convingerea că reciclarea dozelor din aluminiu este importantă în orice mediu de activitate”, declară Adina Magsi, Director General Asociația Alucro.
Implementarea programului „Every Can Counts” pe segmentul business este o modalitate eficace și vizibilă pentru a arăta angajaților, partenerilor și clienților orientarea spre sustenabilitate și responsabilitate. înscrierea în program presupune semnarea unui formular de aderare care va oferi ulterior o serie de beneficii partenerului înscris în program:
1. Suport logistic gratuit – materiale de prezentare, cutii colectare, suport informațional: informații despre reciclarea dozelor, filme documentare și prezentări.
2. Colector autorizat – odată implementat programul, Every Can Counts România asigură colectarea dozelor prin intermediul colectorilor autorizați;
3. Trasabilitate – documente justificative privind traseul deșeurilor colectate;
4. Idei care pot motiva angajații și clienții să colecteze – concursuri, materiale video, premii, acces la studii de caz internaționale;
5. Materiale de comunicare personalizate cu sigla partenerului
Echipamente electronice Can Power – Optimized for Recycling
Dincolo de sprijinul logistic și de trasabilitate, pe care îl poate oferi pentru reciclarea dozelor, Asociația Alucro vine cu idei inovatoare pentru clienții hotelurilor și restaurantelor. Echipamentele electronice personalizate “Can Power – Optimized for Recycling” au atât un scop practic, acela de a încărca diferite device-uri (telefoane, tablete, laptopuri etc), dar reprezintă și un semnal vizual puternic, care poate fi amplasat într-un mediu informal (bar, cafenea etc), cu rolul de a le aminti clienților că pot economisi energia reciclând doza din care tocmai au băut.
Intrați pe www.everycancounts.ro sau www.facebook.com/everycancounts.ro și aflați cum vă puteți înscrie în acest program. E-mail: office@alucro.ro