Programul “O săptămână la munte” debutează cu noutăți

person Horeca
access_time_filled

vacantelamunteFederația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) lansează cea de-a XII-a ediție a Programului Special „O săptămână la munte”, ce se va derula în perioada 2 noiembrie – 19 decembrie 2014.

Acest program își propune să promoveze turismul montan, asigurând accesul la odihnă, la tarife speciale, unui număr cât mai mare de turiști români.

Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate față de anii trecuți. Aceste tarife sunt cu până la 50% mai mici față de tariful de recepție din această perioadă.

Tarifele pentru un loc, pe un sejur de 5 nopți, fără servicii de masă, sunt următoarele:
– la hotel, vilă, cabană 2* 161 lei/sejur
– la hotel, vilă, cabană 3* 259 lei/sejur
– la hotel, vilă 4*                368 lei/sejur.

Durata unui sejur este de 5 nopți, începând duminica și terminând vinerea, în perioada2 noiembrie – 19 decembrie 2014.

Lansarea programului special „O săptămână la munte” reprezintă o oportunitate pentru turiștii români, de petrecere a unei minivacanțe la munte, la prețuri foarte mici, cuprinse între 161 – 368 lei/sejur, 5 nopți.

Ca noutăți pentru anul acesta, la solicitarea membrilor FPTR, a fost introdusă facilitatea pentru copiii (maxim 2) de până la 7 ani, prin care pot beneficia de gratuitate, dacă sunt cazați în camera părinților. De asemenea, în cadrul acestei ediții, sejururile la munte în România la tarife reduse, pot fi achiziționate și de turiștii din Republica Moldova. Biletele pot fi cumpărate de la agențiile membre ale Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT), parteneri FPTR.

Biletele pentru aceste hoteluri vor fi puse în vânzare în agențiile de turism înscrise în program. Listele cu hotelurile și agențiile care derulează acest program vor fi actualizate permanent pe site-urile www.fptr.ro și www.anat.ro.

Sursă foto: www.cazareplacuta.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302