Statistică: Sosirile în unitățile de cazare au crescut cu peste 15% în primul trimestru

person Horeca
access_time_filled

turistiromaniaT12016Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare în primul trimestru al acestui an au însumat 1,85 milioane, în creștere cu 15,5% față de trimestul I al anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică au reprezentat 77%, în timp ce turiștii străini au reprezentat 22,3%, ponderi similare cu cele din perioada similară a anului trecut. Concret, din cei 1,85 milioane de turiști înregistrați în unitățile de cazare în primul trimestru al acestui an, 1,44 milioane au fost turiști români, restul fiind turiști străini.

în ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (76% din total turiști străini), iar din aceștia 82% au fost din țările aparținând UE.

înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primul trimestru al acestui an au însumat 3,62 milioane, în creștere cu 12,9% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiștilor români au reprezentat 77% (mai exact 2,79 milioane), în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat doar 23% (836.100). în ceea ce privește înnoptările turiștilor străini, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (74,4% din total turiști străini).

Durata medie a șederii în primul trimestru al acestui an a fost de 1,9 zile la turiștii români și 2 zile la turiștii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în T1 a fost de 21,2% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 1,2 puncte procentuale față de perioada similară a anului trecut. 

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (26,9%), hosteluri (15,6%), pensiuni turistice (14,9%) și vile turistice (14,8%).

Cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au provenit din Italia (48,5 mii), Germania (42,2 mii), Israel (39,3 mii), Regatul Unit (26,4 mii), Franța (26,3 mii).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 31 martie a.c. de 1,79 milioane, în creștere cu 9,3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (94,2%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 55,6% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele UE, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (30,1%), Bulgaria (29%), Italia (8,3%), Germania (7%), Polonia (4,8%) și Franța (3,5%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primul trimestru al acestui an de 3,26 milioane, în creștere cu 16% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 68,4% din numărul total de plecări.

Sursă foto: www.plomarinews.gr

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302