Accor anunță deschiderea a peste 300 de locații în întreaga lume, în anul 2022
În multe orașe interesante din lume, cum ar fi Londra, Copenhaga, Doha și Moscova, se vor deschide mai multe hoteluri Accor noi în acest an, dar și în multe destinații exotice, precum Pangkalan Bun din Indonezia sau Casco Viejo din Panama City.
„Introducem în permanență concepte noi și locuri noi și interesante de descoperit. Cu peste 300 de hoteluri și resorturi noi care își vor deschide porțile în 2022, suntem siguri că fiecare membru al vastei noastre comunități de oaspeți loiali din întreaga lume va găsi un loc unic care să îi inspire următoarea călătorie”, a spus Sébastien Bazin, Chairman & CEO, Accor.
În Europa, Accor continuă să-și consolideze rețeaua prin deschideri recente și viitoare, precum Raffles London at The OWO, Sofitel Barcelona Skipper, Mercure Amsterdam North, ibis Styles St. Margrethen Elveția, Mercure Hotel President din Lecce, și MGallery Cagliari Palazzo Tirso, Italia. Parisul continuă să fie o piață dragă Accor, astfel compania va adăuga noi nume rețelei din oraș, inclusiv MGallery Issy-les-Moulineaux Domaine de la Reine Margot și greet Paris Vincennes.
România este o piață cheie pentru Accor în regiunea ECE, cu patru deschideri în 2021 și alte două anunțate deja pentru 2022. Brandul ibis Styles va marca încă o creștere a familiei sale, prin lansarea ibis Styles Bucharest Airport în T2 2022, o unitate cu 85 de camere, construită recent în apropierea Aeroportului Internațional Henry Coandă București. De asemenea, grupul va continua să dezvolte rețeaua Mercure din țară, prin deschiderea Mercure Brașov Cubix, un hotel de 57 de camere.
O altă piață notabilă pentru Accor în 2022 este Rusia, astfel compania își completează portofoliul în această țară cu o varietate de noi destinații, inclusiv Novotel Moscow ComCity, ibis Styles Kogalym Russia și Mövenpick Resort and Spa Anapa Miracleon.
În plus, Accor deschide prima sa proprietate în Danemarca – ibis Styles Orestad Denmark, în Copenhaga.
De asemenea, compania anunță mai multe deschideri în America de Nord, cât și în Orientul Mijlociu, în special datorită Cupei Mondiale din 2022 din Qatar.
Accor
Accor este un grup hotelier, ce cuprinde peste 5.000 de hoteluri și 10.000 de restaurante și baruri din 110 țări. Grupul cuprinde branduri de lux și premium, soluții ce se adresează segmentelor midscale și economic, concepte de lifestyle, spații de divertisment și cluburi de noapte, restaurante și baruri, reședințe private, proprietăți ce oferă cazare pentru grupuri, servicii de concierge, spații de coworking și multe altele.