Accor și Huazhu Hotels Group pun bazele unui lanț hotelier gigant în China

person Horeca
access_time_filled

parteneriataccorhuazhuAccor și Huazhu Hotels Group au încheiat un parteneriat strategic pe termen lung pentru a crea cea mai proeminentă și diversificată companie hotelieră din China, cu peste 2.000 de hoteluri și cel mai puternic plan de dezvoltare din țară, se arată într-un comunicat al grupului Accor.

„Această colaborare combină punctele forte ale brandului global Accor cu ospitalitatea unui lider pe piața hotelieră din China”, a declarat Sebastien Bazin, președinte și CEO al Accor. „Aderarea brandului nostru la expertiza locală de neegalat a Huazhu va crea un centru de ospitalitate ce va oferi o valoare fără precedent, atât celor două grupuri, cât și clienților noștri”.

Ji Qi, fondatorul Huazhu, Chairman și CEO, spune că această colaborare este o alianță fără precedent în industria hotelieră mondială. „Deținătoare ale unor portofolii de brand extinse și ale unor platforme de distribuție și loialitate puternice, Accor și Huazhu au multe valori comune. Prin combinarea celor două forțe, putem facilita creșterea și atragerea mai multor clienți”, a spus Ji Qi.

Parteneriat strategic ce marchează o nouă eră în ospitalitate

Acest parteneriat va accelera expansiunea ambelor grupuri pe una dintre cele mai mari piețe care a cunoscut cea mai rapidă creștere a turismului intern și este liderul turismului extern la nivel mondial.

Obiectivul acestei alianțe este combinarea atuurilor celor două grupuri, respectiv reputația brandurilor Accor, recunoscută la nivel internațional și beneficiind de o rețea puternică de distribuție la nivel global, cu reputația locală și capacitatea de dezvoltare puternică a Huazhu Hotels Group în China.

Împreună, grupurile cumulează un plan de dezvoltare ce vizează peste 500 de hoteluri noi în regiune, iar acest parteneriat va accelera expansiunea brandurilor Accor în China.

Aceleași țeluri, aceeași viziune

Huazhu este un grup hotelier lider pe piața din China aflat într-o continuă expansiune, cu un portofoliu de peste 1,900 de hoteluri. În 2013 a fost desemnat cel de-al 13-lea cel mai mare grup hotelier la nivel global. Brandurile hoteliere Huazhu acoperă întreg spectrul pieței, de la segmentul Upscale (Joya, Manxin), până la Midscale (Hotelurile JI și Starway) și Economy (Hanting, Elan și Hi Inn), ceea ce face din grup un partener perfect pentru Accor. Huazhu are cel mai puternic plan de dezvoltare comparativ cu celelalte lanțuri hoteliere din China.

Accor deține în prezent 144 de hoteluri în China, fiind prezent pe această piață de mai bine de trei decenii, și este lider pe piața hotelieră din Europa, America Latină, Africa și Orientul Mijlociu, precum și în Australasia.

Tranzacția presupune integrarea platformelor Accor Economy și Midscale din China ca parte a grupului hotelier Huazhu. Conform acordului, Huazhu devine master-francizat exclusiv pe unitățile operaționale și cele în curs de dezvoltare ale Accor în China continentală, Mongolia și Taiwan pentru clasa economy (Ibis, Styles Ibis) și segmentele midscale (Novotel și Mercure), precum și pentru brandul de lux Grand Mercure.

Accor va continua să dețină drepturile de proprietate și dezvoltare pentru toate celelalte branduri de lux și Upscale din China, inclusiv Sofitel, Pullman, MGallery și The Sebel. Huazhu va deveni acționar minoritar pe segmentul de lux și Upscale al Accor în China (10%) și va sprijini proiectele viitoare ale Accor pe această piață.

Toate hotelurile Accor din China își vor păstra identitatea și particularitățile și vor continua să opereze la standarde internaționale, beneficiind de platformele globale de distribuție și loialitate și de sprijinul și reputatia pe piața locală a rețelei Huazhu.

Conform acordului, Accor va deține o participație de 10% în Huazhu și un loc în consiliul director.

Împreună: expansiune accelerată, rețea fără concurență, grad mare de loialitate

Acest parteneriat strategic vizează accelerarea expansiunii prin valorificarea experienței Huazhu în dezvoltare, relațiile privilegiate cu investitorii imobiliari și operarea unei ample rețele hoteliere în China. Huazhu intenționează să deschidă în următorii cinci ani 350-400 de hoteluri noi, branduri ale Accor.

Acordul va oferi clienților programele de loialitate ale ambelor grupuri (peste 47 de milioane de titulari de card) posibilitatea de a accesa o rețea de peste 5.600 hoteluri la nivel global.

„Acest pas important este esențial pentru transformarea noastră digitală, întrucât acordul va conecta două platforme de rezervare și loialitate puternice și va oferi acces la o rețea extinsă”, a spus Sebastien Bazin. „Acest acord pune la dispoziția turiștilor și membrilor loiali acces la o rețea extinsă și mai multe opțiuni hoteliere.”

„China este astăzi cea mai mare piață de turism din lume; în acest context formarea unuia dintre cele mai mari lanțuri hoteliere din China va determina creștere globală întrucât turiștii ce recunosc brandurile Accor și Huazhu își vor extinde interacțiunea cu hotelurile din grup la nivel global”, declară Sebastien Bazin. „Acest parteneriat ne va ajuta de asemenea să anticipăm așteptările clienților și să ne consolidăm pe termen lung poziția de lider pe piata chineză”.

Sursă foto: www.kolarys.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302