Agenţia Mareea a preluat complexul hotelier Mercur-Minerva

person Horeca
access_time_filled

Agenția de turism Mareea – specializată în turismul intern – a preluat complexul hotelier Mercur-Minerva din stațiunea Mamaia, pe care îl va transforma într-o unitate destinată în primul rând familiilor cu copii, concept care va fi inaugurat incepand cu luna mai 2012, potrivit unui comunicat de presă. Decizia vine ca urmare a creșterii numărului de turiști care achiziționează vacanțe pe litoral prin intermediul acestei agenții de turism, potrivit lui Marius Usturoiu, directorul general și proprietarul Mareea.

laminerva

Din punctul de vedere al numărului de români trimiși în vacanță pe litoralul românesc al Mării Negre, touroperatorul Mareea este lider de piață, cu peste 80.000 de turiști în acest an, în creștere cu 23% comparativ cu anul trecut.
Complexul hotelier Mercur-Minerva pe care l-a preluat agenția Mareea este situat în nordul stațiunii Mamaia, și include două hoteluri de trei stele, care totalizează peste 300 de camere, și o vilă cu 14 apartamente.
Mareea este totodată primul touroperator din piață care a pregătit și lansat efectiv programul de înscrieri timpurii pe litoralul românesc, pentru sezonul estival 2012. Pachetele turistice pentru vacanțe în toate stațiunile de pe litoral sunt disponibile pe site-ul și în agențiile Mareea începând cu 28 noiembrie, cu reduceri de până la 30%.

c2

Mareea a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 40 de milioane de lei, în creștere cu 43% față de rezultatele din perioada similară a anului trecut, și estimează pentru întregul an 2011 vânzări de 44 milioane de lei, cu 45% mai mult decât în 2010.
„Principalele motive ale evoluției bune sunt dezvoltarea în acest an pe piața din București cu trei agenții, deschiderea unei agenții noi în Cluj, lansarea unor pachete pentru mai multe destinații noi și introducerea unor zboruri charter spre insulele grecești „, a spus Marius Usturoiu.
Firma MAREEA Comtur a fost înființată în urmă cu 15 ani la Deva și are 11 agenții la nivel național, dintre care patru în București, urmând ca în luna ianuarie să deschidă o a cincea în Capitală și alte trei în franciză. „Ne-am consolidat  în acest an pe piața din București prin deschiderea a 3 agentii noi. În această lună am inaugurat și noul sediu central al companiei, în apropierea Pieței Victoriei din București, sediu în care se desfășoară toată activitatea operațională a companiei, inclusiv departamentul de business travel. Ne propunem ca în următorii 3 ani să ajungem la un număr de peste 25 agenții la nivel național„, a afirmat Marius Usturoiu.

MAREEA are, pe lângă cele 11 agenții proprii, și o rețea de 1.400 de agenții partenere în întreaga țară, iar numărul de clienți depășește 120.000 pe an.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302