Ambo oferă noi servicii de tip booking engine și direct booking pentru utilizatorii platformei Vilicotel

person Horeca
access_time_filled

Arhitectura platformei de management hotelier AMBO/Vilicotel

Arhitectura unui sistem modern și eficient de management hotelier trebuie astăzi să îmbine și să integreze la nivel funcțional trei piese de software, relativ distincte, și anume: FrontDesk, Channel Manager și Booking Engine sau Internet Booking Engine (IBE).

vilicotel1

Dacă modulul FrontDesk, cunoscut de asemenea și ca Sistemul de Management al Proprietății (PMS), este în general bine-cunoscut personalului hotelier, modul care permite accesarea tuturor funcționalităților necesare pentru managementul unui hotel sau al unei pensiuni, celelalte două module sunt adițiuni relativ recente, promovate de dezvoltarea fără precedent a Internetului și a modului în care utilizatorii de servicii hoteliere folosesc astăzi mediul online pentru efectuarea rezervărilor hoteliere.

Calea acestui proces, adevărată schimbare de paradigmă în businessul hotelier, a fost deschisă de arhitectura Booking Engine – FrontDesk, arhitectură care a permis hotelurilor să preia rezervarea cazărilor fie de pe site-ul propriu, fie de pe portaluri specializate, direct în FrontDesk. Această arhitectură, destul de răspândită încă la noi, nu oferă însă o soluție scalabilă și nu permite hotelurilor să lucreze cu mai multe site-uri partenere, cu operatori OTA (On-Line Travel Agent) sau GDS (Global Distribution Systems), în mod eficient, în timp real și fără riscul de a comite overbooking.

O dată cu consolidarea standardelor de interschimbare a datelor bazate pe OpenTravel™ Alliance (OTA XML Messages) și Hotel Technology Next Generation (HTNG) și, de asemenea, cu răspândirea portalurilor de rezervări on-line, cum ar fi Expedia, Booking.com sau TripAdvisor, a devenit imperios necesară apariția software-ului de tip Channel Manager, care să fie capabil atât să primească și să canalizeze toate aceste cereri de rezervare de pe Internet spre FrontDesk, cât și să poată transmite apoi site-urilor de rezervare situația actualizată în timp real a disponibilului de cazare. Mai mult chiar, modulele Channel Manager permit, de asemenea, actualizarea dinamică, în timp real, a ratelor de rezervare, în funcție de nivelul de ocupare, creând premisele unui management superior al nivelului încasărilor (revenue management) și mărind astfel, în mod direct, profitabilitatea operațiunilor hoteliere.

Această nouă arhitectură Booking Engine – Channel Manager – FrontDesk este flexibilă și permite o bună scalabilitate, motive pentru care a fost aleasă pentru implementarea platformei Vilicotel.

Noua ofertă de booking engine pentru Vilicotel în acțiune!

AMBO oferă acum utilizatorilor programului Vilicotel posibilitatea listării proprietății acestora pe site-ul de rezervări www.besthotels.ro, site care permite efectuarea rezervărilor on-line, operațiuni urmate mai apoi de propagarea acestora în mod automat și în timp real în programul Vilicotel. Și mai îmbucurător pentru utilizatorii fideli ai programului Vilicotel este faptul că AMBO NU percepe comisioane de tranzacție pentru utilizarea acestui site de rezervări on-line.

Să trecem în revistă, pe scurt, modul de operare al platformei besthotels.ro – Vilicotel.

vilicotel3

Noua ofertă de servicii direct booking pentru utilizatorii platformei de management hotelier Vilicotel!

Una dintre tendințele cele mai marcante observate recent în industria ospitalității o constituie creșterea interesului managerilor de hotel pentru amplificarea rezervărilor directe (direct booking), în detrimentul celor provenite din motoarele de rezervare de genul Booking.com sau Expedia, tendință observată cu precădere la brandurile dominante cum ar fi Hilton, Hyatt etc. Acest trend este motivat de necesitatea sporirii veniturilor hoteliere, în condițiile în care rezervările generate pe meta site-urile de rezervare sunt grevate de comisioane importante, situate în plaja de 15-30% din valoarea tranzacțiilor.

Venind în întâmpinarea acestor manageri de hotel, care doresc să își promoveze brandul în mod mai pregnant, cu ajutorul site-urilor proprii, AMBO oferă acum în exclusivitate utilizatorilor platformei Vilicotel, o serie de servicii care, pe lângă conectarea site-urilor proprii direct la platforma Vilicotel în scopul preluării automate a rezervărilor, oferă în plus:

  • Analiza modului în care site-ul hotelului redă personalitatea specifică a brandului;
  • Analiza impresiilor despre hotel postate pe Internet (sentiment analysis);
  • Reproiectarea website-ului de hotel în scopul transmiterii mai clare a mesajului de brand;
  • Personalizarea de site (ex. oferte închirieri autoturisme, oferte schi-pass inclus);
  • Crearea facilităților de rezervări on-line direct de pe paginile de Facebook ale hotelului.

Pentru a obține mai multe informații legate de platforma de management al activităților hoteliere Vilicotel, vă rugăm să vizitați adresa de web a firmei Ambo dedicată acesteia: www.vilicotel.ro.

Advertorial scris de Dr. Ing. Marius Zubac, în ediția 81 a revistei Horeca România.

ambo

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302