Analiză: Cum a transformat criza segmentul de evenimente din hoteluri

person Horeca
access_time_filled

sectoruldeevenimenteImpactul crizei economice s-a resimțit puternic asupra industriei de evenimente și se resimte încă, în ciuda unei aparente revigorări înregistrate în ultimul an. Deși revenirea este vizibilă, aceasta este caracterizată de reducerea dramatică a dimensiunii evenimentelor (vedem mult mai puține evenimente de amploare), de reducerea cheltuielilor, dar și de faptul că rezervările se fac acum mai din scurt, nu cu mult timp înainte așa cum se obișnuia, lucruri care reflectă o precauție maximă din partea organizatorilor de evenimente.

„Vedem mai puține evenimente de mare amploare, iar rezervările la hoteluri sunt efectuate cu mai puțin timp în avans. Circa 75% dintre întâlnirile de mici dimensiuni sunt acum rezervate cu circa 2 săptămâni înainte”, a declarat vicepreședintele Hotel Booking Agents Association, Chris Parnham. Luând în considerare criza din zona euro care pare să nu se mai termine și recentele involuții din industria de evenimente din țări puternice precum Franța și Italia, Hotel Booking Agents Association a intervievat membrii săi cu privire la acest aspect, pentru a evalua impactul economiei europene asupra sectorului de evenimente. Potrivit Asociației, Germania, Irlanda și Țările de Jos continuă să fie destinații cheie pentru organizarea de evenimente, în timp de Grecia și Portugalia au înregistrat un declin notabil.

Economia instabilă dintr-o țară, tulburările civile și instabilitățile din mediul politic pot compromite o regiune

„Am văzut mai puține rezervări în țările cu o economie instabilă; de exemplu, un client care și-a organizat un eveniment în Atena în 2011 l-a mutat anul acesta în Malta. Securitatea este un factor de maximă importanță pentru organizatorii de evenimente iar tulburările civile și perturbările din mediul politic pot compromite o destinație. Totuși, destinația în sine, locația, accesul și alți factori sunt încă extrem de importanți și acestea sunt elemente care nu pot fi compromise. Clienții noștri își doresc astăzi din partea noastră să le oferim respect pentru banii lor și servicii de calitate.”, a declarat Jacqui Kavanagh, managing director, Trinity Conferences.

Deși bugetele companiilor au fost reduse, precum și amploarea și timpul de derulare a evenimentelor, așteptările clienților în ceea ce privește calitatea serviciilor oferite de hoteluri rămân ridicate, a subliniat și Jacqui Loftus, managing director Paragon Europe. Referitor la evoluția segmentului de evenimente în Europa acesta a adăugat că: „Lucrând foarte mult la evenimente de talie internațională, am observat că Madrid și Barcelona au înregistrat o scădere a segmentului de evenimente în ultimii ani. Totuși, Cannes, Nice și Monaco sunt în linia din față”.

salaconferinte

„Clienții sunt nervoși pe Grecia și pe faptul că nu reușește să iasă din situația de criză precum și pe nenumăratele tensiuni care îngreunează desfășurarea de evenimente aici, iar clienții aflați în căutare de tarife mici se îndreaptă acum către Budapesta și Praga”, a subliniat și DesMcLaughlin, managing director Grass Roots HBI.

Fluctuațiile valutare, un factor de temut pentru organizatorii de evenimente

În termeni de implicații financiare pentru rezervările de evenimente efectuate cu un an în avans, cei mai importanți factori luați în considerare sunt termenii stipulați în contract, în caz de anulare a evenimentului, și fluctuațiile valutare. „Este dificil în orice destinație din Europa să obții un angajament pe termen lung din partea organizatorilor de evenimente. Clienții încearcă să minimalizeze riscurile amânând rezervarea pentru ultimul moment. În plus aceștia sunt acum preocupați de factori precum securitate, stabilitatea țării respective, de grevele din regiune și de toate obstacolele care s-ar putea ivi”, a declarat Andrew Deakin, membru în comitetul executiv al HBAA.

protestegrecia

„Clienții noștri iau în considerare acum diferite destinații pentru organizarea evenimentelor și s-au gândit la noi modalități de a gestiona riscurile. De exemplu, clienții iau în considerare riscul fluctuațiilor valutare și decid să aibă conturi fie în euro, fie în lire sterline fie în dolari”, a declarat Jacqui Kavanagh. Peter Ducker, directorul executiv al HBAA a subliniat totuși că „Cererea din partea corporațiilor pentru a organiza evenimente în Europa este destul de ridicată și este reflectată și de hotelierii de talie internațională care se înscriu în HBAA”.

Sursa: Traveldailynews.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302