Brandul hotelier Swissôtel intră pe piața din România, printr-un parteneriat cu Niro Investment Group

person Horeca
access_time_filled

Niro Investment Group a început lucrările de construcție pentru un nou hotel, care va fi operat de Accor. Situat pe Bulevardul Expoziției, viitorul hotel, care urmează să fie deschis în 2021, va fi operat sub marca Swissôtel și va fi cel mai înalt hotel din București, au anunțat reprezentanții Niro Investment Group.

Investiția este estimată la 60 de milioane de euro, iar hotelul va avea va avea 225 de camere distribuite pe 18 etaje, restaurante, piscină, facilități spa & fitness și o zonă dedicată pentru întâlniri de afaceri și organizarea de evenimente corporate.

Niro Investment Group a inaugurat oficial lucrările de construcție pentru un nou proiect hotelier situat în București, pe Bulevardul Expozitiei. Cu o investiție estimată la 60 de milioane de euro, viitorul hotel urmează a fi deschis în 2021 și va avea o suprafață totală construită de aproximativ 30.000 m2, fiind destinat oamenilor de afaceri și turiștilor”, se arată într-un comunicat emis de Niro Investment Group.

swisshotelbucuresti2021

Pentru acest hotel, grupul Niro a semnat un contract de management cu Accor, care va opera noul hotel sub brandul Swissôtel – un brand hotelier premium, care este lansat cu această ocazie pe piața românească.

De douăzeci și cinci de ani, compania noastră, în calitate de  investitor și dezvoltator imobiliar, lansează proiecte de afaceri importante, adesea de tip pionierat. Suntem încântați să inaugurăm acest proiect major care va oferi orașului noi facilități, locuri de muncă, un flux de turiști și oameni de afaceri din afara orașului București„, a declarat domnul Nicolae Dumitru, președintele Niro Investment Group. „Este o periodă extraordinară în dezvoltarea Niro Investment Group și suntem onorați să fim parteneri cu un important brand de lux, așa cum este Swissôtel”.

România este o piață foarte atractivă, cu o dezvoltare rapidă, cu potențial imens și randamente foarte bune. Există o cerere internă puternică pentru servicii de ospitalitate, din partea românilor înstăriți și, cu atât mai mult, din partea vizitatorilor internaționali. Suntem onorați că Niro Investment Group a ales Swissôtel și Accor pentru gestionarea acestui proiect hotelier ambițios. Suntem siguri că Swissôtel Bucharest va stabili noi standarde în industria hotelieră din România„, adaugă Frank Reul, Head of Development al Accor pentru Europa de Est.

Ceremonia de inaugurare a avut loc în spațiul unde au început deja lucrările de construcție pentru viitorul hotel care promite să devină o ofertă unică în zona ospitalității din București. Constructorul proiectului este PORR Construct Company, o companie renumită, specializată în proiecte complexe de construcție și renovare. Proiectarea este dezvoltată de către compania Arhitect Service, una dintre cele mai importante firme de arhitecți locali, cu prezență internațională. Consultanța de business în cadrul tranzacției a fost oferită proprietarului de către compania Beaufort Global, una dintre cele mai mari firme de investiții, dezvoltare și administrare de active.

Situat pe Bulevardul Expoziției, imobilul se află la 10 minute de mers cu mașina de Aeroportul Otopeni și în imediata vecinătate a mai multor sedii de afaceri, inclusiv Romexpo, cel mai mare centru expozițional și de evenimente din România. Turiștii se vor bucura de locația ideală a hotelului, care este situat aproape de atracții importante cum ar fi Parcul Herăstrău și Centrul Vechi.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302