Cel mai bun hotel Golden Tulip din Europa Centrală și de Sud-Est e la Sibiu

person Horeca
access_time_filled

hotelgoldentulipsibiuHotelul Golden Tulip Ana Tower din Sibiu primește astăzi, în urma unei evaluări extrem de exigente, distincția „Hotel of The Year 2012” pentru întreaga zonă central-sud-est europeană a lanțului hotelier Golden Tulip – Louvre Hotels, ne informează reprezentanții lanțului hotelier. Distincția va fi înmânată reprezentanților hotelului din Sibiu, de către Olivier Derycke, Vice-Președinte și CEO al Grupului Golden Tulip – Louvre Hotels, alături de Andreas Tscherning, Vice-Președinte pe Europa și Paul Mărășoiu, Senior VP România.

Decizia acordării trofeelor anuale se bazează pe rezultatele unui laborios și sofisticat Program de Asigurare a Calității (Quality Assurance Programme), care are ca element principal un sistem de vizite neanunțate (mystery guest visit) care verifică cu rigurozitate și maximă exigență, evaluând și comparând rezultatele privind calitatea spațiilor, întreținerea, curățenia, serviciile, ambianța, atitudinea, profesionalismul și atenția, identitatea vizuală a lanțului și performanțele actului managerial.

Programul de evaluare a fost condus de BDRC, cea mai mare firma independentă britanică de profil, una dintre cele mai apreciate în domeniul evaluării de calitate în domeniul industiei hoteliere. Această evaluare este completată de monitorizarea permanentă exercitată de Peacock Hotels privind respectarea procedurilor, standardelor și comunicării.

Principiul evaluării și selecției câștigătorilor trofeului „Hotelul Anului” este acela de a selecționa un singur hotel pe nivel de clasificare/marcă și regiune geografică anterior stabilită, ceea ce determină premierea celor mai bune hoteluri în anul respectiv.

„Pe parcursul întregului an 2012, în ciuda dificultăților economice încă prezente și a circulației turistice care nu și-a revenit, toate hotelurile Golden Tulip din România s-au străduit să-și îmbunătățească oferta și să livreze oaspeților servicii la cele mai înalte standarde, păstrând și consolidând bunul renume. Câstigătorul trofeului pentru zona central, sud-est europeană pentru anul 2012 a fost Golden Tulip Ana Tower Sibiu, hotel construit cu viziune și dăruire de domnul Dumitru Ghișe și inaugurat în 2008, sub auspiciile relației de franciză cu Golden Tulip”, se arată într-un comunicat de presă.

Așa cum am subliniat de nenumărate ori, franciza hotelieră este o soluție de succes, dar numai dacă este însoțită de un management local dedicat și performant. Din fericire, fiecare dintre hotelurile Golden Tulip din România beneficiază de management corect și în permanentă adaptare la condițiile de piață și rigorile profesionale. Golden Tulip Ana Tower Sibiu are un management dedicat și eficient, a cărui performanțe sunt binecunoscute de oaspeții și clienții săi, dar de data aceasta au fost recunoscute și la nivel global de către reprezentanții lanțului Golden Tulip, hotelul din București fiind desemnat „Hotelul Anului” în zona sud-est și central europeană. De subliniat că performanțele manageriale și operationale au fost evaluate, consemnate și atestate în urma unui exigent program de evaluare de tip „mistery guest” și de monitorizare permanentă a utilizării valorilor, standardelor și procedurilor proprii lanțului, în urma căruia Golden Tulip Ana Tower Sibiu a obtinut punctajul maxim din zona sa de referință geografică. Sunt convins că în anii următori și celelalte hoteluri din portofoliul local al Golden Tulip, care anul acesta nu au fost departe de punctajul maxim, vor avea toate șansele să atingă aceleași performanțe. Nu-i niciun secret. Este vorba numai de muncă, dedicare, documentare și rigurozitate. Succesul este ceva la care trebuie sa lucrezi permanent. Meritul aparține întotdeauna unei întregi echipe, dar nu trebuie uitat nici proprietarul care a avut viziunea și determinarea, și-a asumat riscurile„, a declarat Paul Mărășoiu, președintele Peacock Hotels ” partenerul strategic al Golden Tulip – Louvre Hotels în România.

restaurantgoldentulipsibiuGolden Tulip Hospitality Group este unul din lanțurile hoteliere lider pe piața internațională. Aflat într-o amplă dezvoltare a strategiei sale mondiale, ca urmare a fuziunii cu Louvre Hotels, Golden Tulip își continuă expansiunea pe piața est-europeană în baza parteneriatului strategic inițiat în urmă cu peste opt ani cu PEACOCK Hotels / Global Hotel Management. 

În România, prin intermediul partenerului său strategic Peacock Hotels, grupul Golden Tulip este prezent cu hotelurile Golden Tulip Times și Golden Tulip Victoria în București, Golden Tulip Ana Dome în Cluj Napoca, Golden Tulip Mamaia în Constanța, Golden Tulip Ana Tower în Sibiu, având în evaluare o serie de alte proiecte în România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302