Dezvoltarea creativă, o soluţie pentru industria hotelieră din România
Urbanizarea nu influențează doar tendințele de dezvoltare urbană, ci și dezvoltarea de proiecte hoteliere. în prezent, dezvoltatorii hotelieri continuă să reacționeze la această mișcare de urbanizare, confruntându-se cu noi provocări într-un spațiu de dezvoltare din ce în ce mai limitat, arată studiul EY Global Hospitality Insights – Top 10 thoughts for 2016.
Și în România, dezvoltatorii hotelieri întâmpină aceeași problemă legată de lipsa spațiilor adecvate pentru noi dezvoltări, iar metodele neconvenționale creative pot fi o soluție pentru turismul urban, potrivit EY.
Cererea fără precedent pentru spații imobiliare de uz rezidențial și comercial a dus deja la ridicarea unor importante bariere de intrare în mediile urbane. în consecință, dezvoltatorii hotelieri recurg la tehnici creative și sofisticate pentru a maximiza profiturile, atât pe piețele dezvoltate, cât și pe cele în curs de dezvoltare.
Confruntați cu intensificarea competiției pentru spațiu disponibil, dezvoltatorii hotelieri au implementat metode de reutilizare adaptivă în vederea optimizării proiectelor imobiliare. Au transformat locații atipice, cum ar fi sedii de poștă sau clădiri de birouri, în concepte adaptate stilului de viață urban, cu costuri de conversie mai scăzute prin comparație cu dezvoltarea de clădiri de la zero.
Printre exemple se numără hostelurile, hotelurile cu camere tip capsulă pentru înnoptat și alte concepte cu un branding flexibil, care permit îndepărtarea de normele stricte de francizare. în centrul Londrei, de exemplu, interiorul nefolosit al unei clădiri istorice a fost convertit într-un hotel ieftin, cu 583 de camere lipsite de ferestre, tocmai pentru a satisface cererea în creștere.
„Hotelierii se confruntă cu lipsa spațiilor adecvate pentru noi dezvoltări, atât în Capitală, cât și în marile orașe din provincie. Vestea bună însă este că există multe opțiuni pentru dezvoltări neconvenționale creative, prin transformarea unor locații atipice: foste obiective industriale sau clădiri administrative. De asemenea, există multe clădiri construite la începutul secolului trecut, care au avut inițial destinație rezidențială și care pot fi transformate în boutique-hoteluri. Pentru turiștii tineri, neconvenționali, care caută o experiență locală, astfel de dezvoltări ar putea fi deosebit de atractive”, spune Elena Badea, Director de Marketing, EY România.
Tendințele legate de urbanizare au influențat și piețele globale de resort-uri. Pe piețele din zona urbană, vechile proprietăți sunt renovate și transformate în concepte noi. Un astfel de proiect recent a transformat un hotel închis art deco de pe Collins Avenue – o stradă luxoasă din Miami, renumită în întreaga lume, aflată la doar o stradă depărtare de plajă și plină cu hoteluri, cluburi de noapte și magazine – într-o locație de odihnă și relaxare care include un restaurant cu un chef de renume mondial și o pistă subterană de bowling/club de noapte, care atrage localnici și turiști deopotrivă.
Influența re-urbanizării este evidentă și pe piețele de resort-uri non-urbane, unde spațiul necesar dezvoltărilor este mai generos. Unele dintre noile proiecte s-au concentrat pe dezvoltări hoteliere și rezidențiale care conferă senzația de comunitate. în astfel de proiecte, facilitățile și serviciile s-au axat pe ofertele de bază care să atragă și să aducă oaspeți prin experiențele locale, autentice, propuse, cum ar fi un club pe plaja centrală, peisaje din natură, oferte de relaxare și întreținerea sănătății și bucătărie locală.
„Astfel de proiecte sunt mai puțin răspândite în România, însă potențialul lor este uriaș, iar cele câteva care există deja au atras numeroși turiști străini. Menționez doar complexurile turistice din Delta Dunării sau satele săsești din Transilvania, unde comunitatea locală este puternic implicată în furnizarea serviciilor turistice. Străinii care ajung aici pot astfel experimenta viața tradițională locală și pot înțelege într-un mod inedit spiritul locului”, adaugă Elena Badea.
La nivel global, procentul persoanelor care locuiesc în regiunile urbane a crescut de la 30% în 1950 la 54% în 2014. Până în 2050, conform ONU, aproximativ 66% din populația lumii va locui în centre urbane, o tendință alimentată în mod special de creșterea economică din țările în curs de dezvoltare, de preferința generațiilor mai tinere de a locui în mijlocul metropolelor și de intensificarea eforturilor depuse de autorități de a face orașele mai curate, mai sigure și mai favorabile traiului.
Sursă foto: www.tescoliving.com