Egipt, o piaţă hotelieră sufocată de proteste în 2011

person Horeca
access_time_filled

Anul 2011 a fost unul dintre cei mai grei ani din istorie pentru industria hotelieră din capitala Egiptului. Gradul de ocupare al hotelurilor a scăzut cu peste 50% în prima săptămână din luna noiembrie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (-51,5% conform STR Global), în capitala țării, ajungând la 39,5%. Noua revoltă care a izbucnit pe 19 noiembrie în piața Tahrir alungă speranțele hotelierilor de redresare.

save

Managerul general al hotelului Marriott din Cairo, Rick Zeolla a declarat că luna octombrie a fost cea mai bună pentru hotel de la începutul revoltelor și deși „Eram destul de încrezători că vom avea încă 2 luni cât de cât bune, respectiv noiembrie și decembrie, după data de 19 noiembrie – momentul izbucnirii unei noi revolte în Tahrir – am primit extrem de multe anulări ale rezervărilor”.
Deși datele STR Global din luna noiembrie nu arată o legătura directă între protestul de la mijlocul lui noiembrie și gradul de ocupare al hotelierilor din această lună (în ultima săptămână din luna noiembrie gradul mediu tahrirde ocupare al hotelurilor a fost de 40,4%, ușor crescut față de prima săptămână din noiembrie 2011 (39,5%), hotelierii din capitala Egiptului spun cu totul altceva. Practic sfârșitul lunii noiembrie a adus o scădere de 43,6% a gradului de ocupare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Eman Yasaky, managerul departamentului de relații publice al hotelului Kempinski Nile, situat la 1 km de Tahrir, a declarat că performanța hotelului a fost afectată imediat de protestele care au izbucnit pe 19 noiembrie și că acestea vor continua să afecteze activitatea hotelului și în următoarele luni. „În săptămâna care a urmat protestului din 19 noiembrie am primit anulări pentru aproximativ 400 de nopți de cazare, iar serviciile noastre de banqueting au fost aproape inexistente”. 
Managerul hotelului Marriott, Zeolla a adăugat că turiștii de pe întreg globul își amână rezervările la hotel pentru că nu primesc un portret clar al situației din Cairo din partea mass-mediei. „Viața în Cairo nu s-a schimbat foarte mult după 19 noiembrie. Anumite zone precum piața Tahrir, și părți ale zonei de sud din Cairo ar trebui evitate datorită protestelor, dar restul orașului funcționează normal”. 
Bruce Goodwin, președintele Goodwin&Associates Hospitality Services a declarat că turismul a fost pur și simplu distrus de nenumăratele revolte din această țară și că anul 2011 va rămâne în istorie ca unul dintre cei mai răi ani pentru industria ospitalității din capitala Egiptului.
Asigurarea securității va fi o prioritate de top pentru hotelierii din Cairo și în următoarele luni. Hotelierii din capitala Egiptului au declarat că adoptă în continuare măsuri de precauție pentru asigurarea unei securități sporite a oaspeților și a personalului. ,,Ca urmare a tulburărilor, am sporit securitatea în hotel și în jurul hotelului InterContinental Cairo Semiramis și monitorizăm situația în permanență”, a declarat Pascal Gauvin de la InterContinental Hotel Group. Siguranța și securitatea oaspeților și personalului este o prioritate de top pentru majoritatea hotelurilor din Cairo, în aceste momente.
Manifestanții cer sfârșitul puterii militare care s-a instalat de la plecarea lui Mubarak. Sloganurile îl vizează în special pe mareșalul Hussein Tantawi, șeful Consiliului Suprem al Forțelor Armate (CSFA) și liderul de facto al țării.

Sursa: hotelnewsnow.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302