Evoluţia pieţelor hoteliere europene, în mai 2012

person Horeca
access_time_filled

Industria hotelieră din Europa a înregistrat rezultate mixte în luna mai 2012, potrivit STR Global. Dacă Atena și Bratislava au înregistrat cea mai mare scădere a gradului de ocupare al hotelurilor, de 25,7%, respectiv 14% (comparativ cu aceeași lună a anului trecut), capitala Islandei, Reykjavik a raportat cea mai mare creștere a gradului de ocupare din Europa, și anume 14%. Astfel, capitala Greciei a avut în luna mai a acestui an un grad mediu de ocupare al hotelurilor sub 60%, și anume 56,1%, iar în Bratislava gradul mediu de ocupare a fost de asemenea sub 60%, și anume 55,6%.

evolution2

Bratislava a înregistrat cea mai mare scădere a tarifului mediu zilnic, (-33,5%, ADR-ul ajungând la 63,68 euro), dar și a veniturilor pe cameră disponibilă (RevPAR), care au scăzut cu peste 40%, ajungând la 35,39 euro.
Doar 4 piețe europene au înregistrat o creștere a tarifului mediu zilnic de peste 15%, potrivit STR Global, și anume: Tel Aviv (Israel), unde tariful mediu zilnic a crescut în luna mai cu 21,8%, ajungând la 208,19 euro, Tallin (Estonia), unde ADR-ul a crescut cu 19,2% ajungând la 70,51 euro, Helsinki (Finlanda) ” unde creșterea a fost de 18%, tariful mediu zilnic fiind în luna mai 120,61 euro, și Reykjavik (Islanda), cu o creștere de 17,2%, tariful mediu zilnic fiind aici 99,46 euro.

evolution4

De asemenea, doar 4 piețe au raportat o creștere a RevPAR-ului de peste 15%, în luna mai: Reykjavik (+33,6%, valoarea RevPAR-ului ajungând la 70,84 euro), Tel Aviv (+23%, RevPAR-ul crescând la 178,16 euro), Tallin (+19%, veniturile pe cameră disponibilă fiind 51,81 euro, în luna mai) și Helsinki (+18,9%, unde veniturile pe cameră disponibilă au ajuns la 89,49 euro).
„Luna mai a adus mai multe vacanțe în Europa comparabil cu anul trecut, a declarat Elizabeth Randall, managing director la STR Global. Rusaliile au avut loc în luna mai anul acesta, nu în iunie cum a fost anul trecut, contribuind astfel la un mic declin al cererii și al ocupării hotelurilor în Europa, comparabil cu mai 2011. Este bine să vedem că tariful mediu zilnic a continuat să crească în ultimele 27 luni, luna august a anului trecut fiind singura excepție. Bratislava a înregistrat o scădere de 42,9% a RevPAR-ului comparativ cu luna mai a anului trecut, dar să nu uităm că în mai 2011 orașul a găzduit Ice Hockey World Championship, eveniment care a avut efecte benefice asupra industriei hoteliere din regiune”.
Performanțele înregistrate pe piețele cheie din Europa
Marea Britanie a înregistrat în luna mai cel mai mare grad de ocupare al hotelurilor, din Europa, 75,8%. Comparativ cu luna mai a anului trecut, acesta este în ușoară scădere totuși, -0,4%. Tariful mediu zilnic a crescut ușor, ajungând la 81,28 lire sterline, precum și venitul pe cameră disponibilă (+0,1%), care a ajuns la 61, 58 lire sterline. 

graficEurope

Și industria hotelieră din Germania a înregistrat rezultate bune în luna mai a acestui an. Deși gradul de ocupare al hotelurilor a scăzut cu 3,7% față de luna mai a anului trecut, acesta depășește pragul de 70%. Tariful mediu zilnic a crescut cu 6,5% aici, ajungând la 103,73 euro, în timp ce venitul mediu pe cameră disponibilă (RevPAR) a crescut cu 2,6%, la 72,89 euro.
Și în Rusia gradul de ocupare al hotelurilor a crescut cu 5,7% în luna mai a acestui an, ajungând la 63,3%. Italia și Spania în schimb au înregistrat o scădere a gradului de ocupare al hotelurilor, de 0,5%, respectiv 2,9%, în luna mai a acestuia an, comparativ cu luna mai a anului trecut.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302