Extindere dinamică a rețelei hoteliere Orbis

person Horeca
access_time_filled

extindereorbisGrupul hotelier Orbis, cel mai mare lanț de hoteluri din Polonia și Europa Centrală, raportează o extindere dinamică a rețelei hoteliere în 2014, atât prin contracte noi de franciză și management, cât și prin demersurile ce au dus la încheierea tranzației cu Accor.

Am terminat anul 2014 în forță, cu un impuls solid pentru întreaga afacere și cu o îmbunătățire a indicatorilor operaționali și financiari. Beneficiind de mediul economic favorabil și de revenirea înregistrată la nivel global, ne-am concentrat activitatea pe extinderea rețelei hoteliere. Anul a fost marcat atât de o dezvoltare susținută prin contracte de franciză și management, cât și de activități intense orientate spre încheierea tranzacției cu acționarul și partenerul nostru strategic Accor. Acest pas important deschide o nouă eră pentru Orbis„, a declarat Gilles Clavie, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO.

Rezultate financiare

2014 a fost un an foarte bun pentru Orbis. Veniturile totale raportate au fost de 169,0 milioane Euro comparativ cu 162,9 milioane în 2013. EBITDA operațional, excluzând impactul evenimentelor singulare, a totalizat 49,6 milioane euro depășind estimările de 48.7 milioane euro. În 2014 compania a raportat o creștere substanțială a profitului net, de +34.7% comparativ cu 2013 (21,3 milioane Euro față de 15,8 milioane Euro). Aceste rezultate nu au fost influențate de cele 38 de hoteluri pe care Orbis le-a achiziționat recent, întrucât tranzacția a fost încheiată pe 7 Ianuarie 2015.

Dezvoltare

Un pas important către extinderea și către consolidarea unei poziții unice a Orbis ca lider în industria hotelieră din Europa de Est a fost acordul semnat cu Accor, acționarul strategic al Orbis. Ca rezultat al acestei tranzacții, Orbis a achizitionat de la Accor o rețea de 38 de hoteluri operaționale și a devenit singurul licențiator al tuturor mărcilor Accor deținute în 16 țări din regiune. În prezent, Orbis cuprinde peste 100 de hoteluri care funcționează în 8 țări din Europa de Est. Acordul a fost încheiat pe 7 ianuarie 2015 iar contribuția hotelurilor nou achiziționate va fi vizibilă în următoarele intervale de raportare.

Grupul hotelier Orbis este cel mai mare lant de hoteluri din Polonia și Europa Centrală. Orbis cuprinde mai mult de 100 hoteluri și este singurul licențiator pentru toate brandurle Accor în 16 țări: Bosnia și Herzegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia. Grupul are în total aproape 19.000 camere. Hotelurile operează sub brandurile Sofitel, Pullman, MGallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles și ibis budget.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302