Hotelierii de pe litoral şi din Deltă aşteaptă 1500 de iranieni la vară

person Horeca
access_time_filled

O delegație formată din investitori iranieni în turism și transport aerian au venit în decursul acestei săptămâni la Constanța și la Tulcea, unde s-au întâlnit cu autoritățile locale și cu hotelierii de pe Litoral și Delta Dunării. Scopul evenimentului a fost acela de a stimula interesul turiștilor iranieni pentru litoralul românesc și pentru Delta Dunării, potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT).
La vară sunt așteptați 1.500 de turiști iranieni pe litoralul românesc și în Delta Dunării, iar în anii următori se dorește ca acest număr să crească a declarat președintele ANAT, Corina Martin, organizatorul întâlnirii dintre delegația investitorilor iranieni și autoritățile constănțene și hotelierii de pe Litoral.
Președintele Asociației Litoral-Delta Dunării și al ANAT, Corina Martin, a declarat marți că turiștii din Iran solicită hoteluri de trei, patru și cinci stele și all-inclusive, susținând că trebuie făcută o promovare foarte bună pentru a aduce pe litoralul românesc acești turiști.

mamaia2

„Dacă ne propunem să atragem piața iraniană, pentru început cu un număr mai redus de turiști, între 1.500 și 2.000, țintind undeva spre câteva mii de turiști în următorul an, trebuie să ne prezentăm cu oferte care să vină exact pe ceea ce cer turiștii iranieni. S-a vorbit de all-inclusive pe litoral, vreau să vă spun că există primul resort all-inclusive în nordul stațiunii Mamaia, sunt și alte hoteluri care au mai exersat serviciul all-inclusive pentru alte piețe, de exemplu pentru piața germană. S-a vorbit de hoteluri de cinci stele, dar practic interesul tour-operatorilor iranieni a fost foarte clar exprimat și pentru hoteluri de trei și patru stele atâta vreme cât raportul între ceea ce vor plăti acești turiști și ceea ce vor primi este unul corect. vegaDeci, ne punem problema să oferim servicii foarte sigure, foarte curate dacă vreți, în sensul acurateții lor, adică ceea ce promitem trebuie să oferim. Important este să asigurăm o promovare foarte bună a destinației litoral și Delta Dunării pe piața iraniană pentru că fără promovare o destinație nouă este foarte greu de vândut”, a afirmat Corina Martin.
Corina Martin a precizat că o problemă pentru sosirea iranienilor în România ar fi obținerea vizei, operațiunea fiind una care în prezent durează până la două săptămâni.
„Principala problemă rămâne cea a obținerii vizei. Deja de doi ani eforturile noastre în acest sens au urmărit o facilitare a procedurii, iar în acest moment vorbim de o scurtare a procedurii a vizei până la 15 zile. Nu ar fi în acest moment un mare impediment, important este să dovedim că acest proiect poate să funcționeze ceea ce va urgenta în viitor și procedura de obținere a vizei pentru Iran”, a explicat președintele Asociației Litoral – Delta Dunării și al ANAT.
Corina Martin a mai afirmat că, în urma contractelor care vor fi încheiate între tour-operatori iranieni cu hotelieri de pe litoral, turiștii vor ateriza pe aeroportul din Tulcea și de aici se vor îndrepta fie spre Delta Dunării, fie spre stațiunea Mamaia, în funcție de ceea ce își doresc. „Este vorba despre contracte pe care tour-operatori iranieni le încheie cu hotelieri de pe litoral și din Delta Dunării. Charterul va ateriza pe aeroportul din Tulcea, de acolo sunt organizate atât sejururi în Delta Dunării cât și pe litoralul românesc,charter în acest moment s-a cerut numai stațiunea Mamaia. Proiectul începe la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie, atunci vom avea primul charter. Și în sezonul trecut am avut patru grupuri de turiști iraniei care au fost la Tulcea, au avut vacanțe în Deltă, vrem să consolidăm acest proiect și sperăm să avem cel puțin 12 zboruri charter din Iran în România în 2012„, a mai spus Corina Martin.
Delegația iraniană a fost compusă din: președintele Asociației Seviciilor de Transport Aerian și a Agențiilor de Turism din Iran – Mohammad Hassan Kermani, un cunoscut investiror în domeniul hotelier și import/export – Kashani Faris Mahmoud, președintele Air Delta Tulcea Turism și reprezentantul în Iran – Asgari Sohrab, precum și Directorul General Air Delta Tulcea Turism – Asgari Mahrab.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302