Hotelul BinderBubi din Sighișoara se afiliază lanțului hotelier Mercure

person Horeca
access_time_filled

hotelbinderbubiOrbis Hotel Group își consolidează dezvoltarea în România odată cu deschiderea Mercure Sighișoara, primul Hotel Mercure din afara Bucureștiului, a cărui deschidere este programată pentru trimestrul 3 al acestui an. Actualul BinderBubi Hotel & Spa din Sighișoara s-a alăturat renumitei rețele hoteliere Mercure și va fi administrat de Orbis Hotel Group în cadrul unui contract de management cu compania locală Daflog.

în România, fiind una dintre cele mai dinamice piețe din regiune, vizăm poziția de lider de piață prin continuarea dezvoltării rețelei noastre de hoteluri, cu precădere prin încheierea de parteneriate cu potențiali parteneri locali. Sunt încântat de sosirea brandului Mercure la Sighișoara, urmată de noi deschideri planificate pe întreg teritoriul României, confirmând astfel dinamismul strategiei noastre de dezvoltare în țară.”, a comentat Gilles Clavie, Președinte și CEO al Orbis Hotel Group.

Mercure Sighișoara BinderBubi Hotel și Spa va dispune de 52 de camere, 3 săli de ședințe, 2 restaurante, un bar și un centru spa. Poziționat la baza dealului Cetății, situat la confluența a trei cartiere săsești transilvănene, oferă o priveliște spre cele mai importante atracții ale locului. Hotelul este programat să se deschidă la sfârșitul trimestrului al III-lea al acestui an. 

Reprezentanții Companiei Daflog au afirmat: “Suntem extrem de mândri să dezvoltăm acest parteneriat cu unul dintre cei mai importanți jucători din industria ospitalității și avem convingerea că AccorHotels/Orbis își va impune standardele și identitatea distinctivă în cadrul regiunii noastre. Această alianță se bazează pe determinarea noastră strategică de a îmbunătăți serviciile oferite atât clienților, cât și partenerilor noștri, ceea ce va conduce cu siguranță la o dezvoltare durabilă a pieței locale.”

Mercure este o marcă non-standardizată de tip midscale a brandului AccorHotels ce oferă hoteluri unice, de inspirație locală. Mercure este singura marcă midscale ce combină forța unei rețele internaționale cu angajament puternic pentru calitate și experiența agreabilă a hotelurilor puternic înrădăcinate în comunitatea locală.

Sursă foto: www.travelro.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302