Hotelul Cişmigiu se deschide în luna octombrie
Hotelul Cișmigiu revine în peisajul hotelier bucureștean ca un hotel de 4 stele superior și va fi deschis în prima parte a lunii octombrie în regim soft opening, ne-a declarat ieri, directorul hotelului Georgeta Grecu, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru revista Horeca România. Clădirea revine așadar la destinația inițială, aceea de hotel, după un amplu proces de reconstrucție derulat de compania spaniolă Hercesa.
„Ne propunem să deschidem hotelul în prima parte a lunii octombrie, când vom aniversa și 100 de ani de la inaugurarea inițială a hotelului Cișmigiu (1912, n.r.). Vom face un soft opening, vom deschide cu 2 etaje, recepție și salonul de mic dejun, după care, sperăm noi, în următoarele 2 luni să fie gata și celelalte 2 etaje, sau chiar mai devreme, pentru ca undeva la sfârșitul lunii noiembrie să avem tot hotelul funcțional. Tot în perioada 15-30 noiembrie vrem să facem și inaugurarea oficială, petrecerea de deschidere a hotelului”, ne-a declarat Georgeta Grecu, care are o experiență de 20 de ani în industria hotelieră.
Noul hotel va avea în total 60 de apartamente (15 apartamente pe etaj), un restaurant și o terasă la etajul 6, o sală de fitness, iar la etajul 1 vor fi 6 săli de conferințe cu o capacitate totală de circa 200 de persoane. Referitor la restaurant, directorul hotelului ne-a spus că acest serviciu va fi externalizat, iar în ceea ce privește faimoasa berărie Gambrinus de la parter, acesta ne-a dat asigurări că proiectul va fi realizat.
Clădirea hotelului Cișmigiu a fost achiziționată în anul 2004 de compania spaniolă Hercesa, care a preluat fostul hotel într-o stare avansată de degradare. Mai multe informații despre amplul proces de reabilitare al clădirii, despre proiectele noii conduceri dar și despre ceea ce aduce nou pe piața hotelieră bucureșteană Hotelul Cișmigiu veți afla în ediția viitoare a revistei Horeca România.