Hotelurile de 3 stele, cea mai mare creștere a tarifelor de pe litoral în luna august
Pentru luna august se anunță un număr extrem de mare de turiști pe litoralul Mării Negre, iar hotelierii deja și-au stabilit prețurile pentru cea mai aglomerată lună a sezonului estival. Pentru a observa fluctuațiile de preț, agenția de turism Sejur24 a realizat o comparație amănunțită în ceea ce privește tariful perceput pentru o zi de cazare în luna august a acestui an, față de luna august a anului trecut.
Practic, a fost luat fiecare hotel din fiecare stațiune de la malul mării și au fost puse în oglindă tarifele percepute cu un an în urmă și tarifele percepute pentru luna august a acestui an, spun reprezentanții agenției.
În urma acestei comparații a rezultat faptul că în absolut toate stațiunile incluse în studiu s-a înregistrat o creștere mai mare sau mai mică a tarifelor medii per stațiune.
„În urma comparației efectuate, a rezultat faptul că stațiunea cu cea mai mare creștere a tarifelor este Saturn, acolo unde, în medie, tariful pentru o zi de cazare la un hotel din stațiune a crescut cu un procent de 22.9%. Pe locul 2 în ceea ce privește creșterea tarifelor este stațiunea Eforie Sud, acolo unde, tarifele au crescut în medie cu 18.6%. Tot cu o creștere de peste 10 procente, aflată pe ultima poziție a podiumului creșterilor de tarife pe luna august este stațiunea Jupiter, care a avut o creștere de 13.7% în comparație cu luna august a anului trecut. Ultima stațiune care a depășit pragul psihologic în ceea ce privește creșterea de prețuri, este stațiunea Venus, cu o creștere a tarifelor hoteliere cu 10.9%”, se arată într-un comunicat.
(Sursa grafic: www.sejur24.ro)
„Numărul mare de turiști din anul 2012, combinat cu nivelul inflației din același an, au făcut ca pentru anul 2013 să avem o creștere a tarifelor pentru luna august de 9%. Sper ca anul viitor această creștere să se vadă și în nivelul investițiilor pe întreg litoralul, nu doar în Mamaia„, a declarat directorul agentiei de turism Sejur24, Carmen Sabau.
La polul opus se află stațiunea Neptun, care a înregistrat cel mai mic procent de creștere a tarifelor, de doar 3.4%, urmată apoi de stațiunea Olimp, acolo unde prețurile la cazare au crescut în medie cu 7.3%. Mamaia, cea mai populată stațiune de pe litoralul Mării Negre a înregistrat și ea o creștere a tarifelor, ajungând ca un turist să plătească pentru o zi de cazare în medie cu 8.3% mai mult față de luna august a anului 2012. O alta în care s-a realizat această comparație a fost Eforie Nord, și cum era de așteptat, și aici s-a înregistrat o creștere procentuală a tarifelor hoteliere, iar creșterea este de 8.9%. În Costinești, stațiunea tineretului, s-a resimțit o creștere a tarifelor de 9%.
Hotelurile de 3 stele – cea mai mare creștere a tarifelor în luna august
În funcție de clasificarea pe stele a hotelurilor, creșterea medie a tarifelor la hotelurile de 2* este de 9.3% pentru luna august a acestui an în comparație cu luna august a anului 2013. Pentru hotelurile de 3* s-a înregistrat cea mai mare creștere medie a tarifelor, mai exact, creșterea procentuală este de 11.8%. Și pentru hotelurile de 4* există o creștere evidentă în procente de 9.3% pentru luna august a acestui an față de anul anterior. În timp ce, creșterea medie a tarifelor la hotelurile de 5* este cea mai mică în procente, de doar 7.4%, dar care transformată în moneda națională, creșterea ar fi una mult mai evidentă, decât dacă am lua în comparație hotelurile de 2*, acolo unde creșterea procentuală este mai mare.
Studiul comparativ îl găsiți AICI, iar informații detaliate despre creșterea de prețuri pe fiecare hotel, pot fi găsite pe site-ul agenției de turism Sejur24.
Sursa: www.sejur24.ro