Hotelurile din România sunt scoase la vânzare la preţuri exagerate

person Horeca
access_time_filled

raduenache-cnEste declarația președintelui Federației Industriei Hoteliere, Radu Enache, care a subliniat faptul că zeci de hoteluri, care au fost construite în ultimii 10-12 ani, sunt scoase acum la vânzare la prețuri foarte mari. Cele mai multe dintre acestea au 3, 4 și chiar 5 stele. „Sunt multe hoteluri de vânzare, zeci, la nivel național. Probabil că proprietarii, atunci când le-au construit, au fost interesați de investițiile în real estate. Sunt destul de multe și în București, dar provincia a început să facă ravagii. În țară și tarifele sunt mai mici decât în București, iar circulația turistică este o problemă. Și oamenii au constatat că turismul este o investiție aristocratică în care trebuie să vii tot timpul cu bani sau să generezi suficienți bani ca să-ți permită din timp în timp să faci renovări”, a spus Enache.
investitii„Prețurile pe care le cer sunt ireale pentru aceste vremuri. Cei care au investit în aceste hoteluri nu au habar de cum se face, cum se exploatează tehnologic o astfel de afacere. Ei cer bani pe clădirea în sine, nu pe afacere, dar clădirea abundă, de multe ori, în spații publice, care nu-ți aduc niciun ban din punct de vedre hotelier sau au camere pentru care trebuie să folosești intensiv cameriste. Nu mai vorbesc de ce se află în spatele cortinei, bucătării, de exemplu, din care unele sunt foarte sofisticate, dar care nu respectă foarte multe reguli. Altele nu sunt sofisticate, însă nu respectă legea”, a adăugat Enache. Președintele FIHR crede că prețurile pe care le cer proprietarii respectivelor hoteluri nu îi fac pe potențialii cumpărători să poată spera că își pot recupera vreodată banii investiți în ele.
Potrivit statisticilor MDRT, în România sunt 1.535 de hoteluri, dintre care 31 de cinci stele, 236 de patru stele, 746 de trei stele, 450 de două stele și 72 de unități clasificate la o stea.
Radu Enache a afirmat și că România nu are turiști de cinci stele și, din acest motiv, hotelurile din această categorie au coborât tarifele cu peste 50% față de cât ar fi normal, astfel încât să atragă clienți de trei sau patru stele. „Prețurile la hotelurile de cinci stele în marile capitale ale lumii variază între 150 și 250 de euro pe noapte. La noi tarifele sunt, în general, sub 100 de euro, și ajung până pe la 70-80 de euro”. Enache spune că în România nu vin turiști care să își permită să plătească tarifele practicate în mod normal de un hotel de cinci stele.
grand-hotel-continental
„România nu are turiști de cinci stele. Atâta vreme cât cu Grand Hotel Continental, care zicem noi că este un hotel de elită, asigurăm un tarif mediu zilnic de 110 euro, vă dați seama de potențialul turiștilor de cinci stele. În general, tendința este de a câștiga turistul. Camera de hotel este ca megawattul, ori îl consumi, ori îl pierzi”, a spus Enache. Hotelierii trebuie să se „zbată” pentru structurarea pieței, iar hotelurile de cinci stele nu ar trebui să scadă tarifele sub un anumit nivel, sub care nu își mai acoperă costurile. Enache a adăugat că tarifele sunt „canibalizate”, mai ales în București, unde toți hotelierii scad permanent prețurile și încearcă să câștige o masă de turiști, care este aceeași.
„Tarifele au scăzut cu 10-15% în acest an. Toți hotelierii se plâng că sunt nevoiți să reducă tarifele pentru a avea acces la turiști. Concurența e superneloială. Ca grad de ocupare stăm mai bine ca anul trecut cu vreo 10%, dar din cauza scăderii tarifelor, nu vom încheia 2011 cu o cifră de afaceri în creștere. Pentru anul viitor se întrevede … o mare nebuloasă. Totul este o mare ghicitoare. Nu știu care sunt elementele macroeconomice la care să mă raportez – inflație, creștere economică, scădere economică, o valoare a euro… Vreau să am un element de target din partea celor care guvernează. Marea ghicitoare este legată și de experiența noastră cu anii de alegeri, în care orice se poate întâmpla, și bine, și rău”, a mai spus președintele federației hotelierilor.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302