Mai puțin de 450.000 de turiști străini în unitățile de cazare, în primul trimestru
Mai puțin de 450.000 de turiști străini s-au cazat în structurile de cazare turistică colective din țară (*) în primul trimestru al acestui an, iar 65% dintre aceștia au venit în țara noastră pentru afaceri, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
“Numărul total de nerezidenți cazați în structurile de cazare turistică colective în trimestrul I 2017 a fost de 446.000, iar cheltuielile acestora sâ€au ridicat în total la 1030,7 milioane lei. Principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în România în trimestrul I 2017 lâ€a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (65,5% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile acestora reprezentând 66,1% din total”, se arată într-un comunicat al INS.
Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenți în România lâ€a reprezentat călătoriile în scop particular (34,5% din numărul total de turiști nerezidenți), dintre acestea evidențiinduâ€se călătoriile pentru vacanțe (60,4%).
Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanțe, cumpărături, evenimente culturale și sportive, vizitarea prietenilor și rudelor, tratament medical, religie, tranzit și alte activități.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,7%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (89,8%). Cheltuielile turiștilor nerezidenți în restaurante și baruri au fost de 19,2%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,7%.
Din totalul nerezidenților sosiți în România, 47,5% șiâ€au organizat sejurul prin agenții de turism, iar 34,2% siâ€au organizat singuri sejurul.
Principalul mijloc de transport utilizat de turiștii nerezidenți pentru a sosi în România a fost avionul (81,1% din numărul total de turiști). Autoturismele proprii au reprezentat 11,4%, urmate de autocare și autobuze cu 5,6%, alte mijloace (tren, ambarcațiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,9%.
(*)Hoteluri care au avut peste 650 de turiști străini în trimestrul anterior, respectiv pensiunile cu peste 150 de turiști străini în trimestrul anterior.