Radu Enache: “Vrem să revigorăm industria hotelieră din România”

person Horeca
access_time_filled

Noul președinte al Federației Industriei Hoteliere din România, Radu Enache, a vorbit pe 25 mai, în cadrul unei conferințe de presă, despre strategia FIHR și despre demersurile acestei federații pentru a unifica activitatea patronală din toate ramurile industriei turismului românesc.
Printre prioritățile FIHR anunțate de Radu Enache se numără îmbunătățirea infrastructurii printr-un lobby intens al patronatelor din turism în acest sens, structurarea ofertei turistice, relaxarea fiscalității pentru industria Ospitalității, precum reducerea TVA și pentru sectorul restaurației nu doar pentru unitățile de cazare, precum și introducerea de noi tehnologii în acest sector sau accesul mai mare la finanțări.
hoteluriromaniaReamintim că principalul scop al Federației Industriei Hoteliere este acela de a  reprezenta interesele economice și patronale ale membrilor săi – hotelierii (proprietari, administratori sau operatori de hoteluri ca active imobiliare). În prezent, există 26 de societăți comerciale membri FIHR și 40 de hoteluri din țară. Noul președinte al Federației îi invită pe hotelieri să devină membrii: „Vrem să reprezentăm cât mai bine interesele hotelierilor din România, de aceea, îi invit să se înscrie cât mai mulți în FIHR și să ne spună problemele cu care se confruntă și ce anume doresc să se schimbe”.
roomhotelRadu Enache, care este si proprietarul lantului hotelier Continental Hotels, a declarat că, deși ultimele date arată o recuperare fragilă a gradului de ocupare al unităților de cazare, rentabilitatea este puternic compromisă de tarife, care continuă să scadă, însă cheltuielile continuă să crească (energia, cheltuielile fiscale și de personal, ș.a). În aceste condiții, se întreabă Radu Enache, cine mai suportă astăzi o investiție în Ospitalitate?
Noul președinte al FIHR, a subliniat și alte problemele ale hotelierilor pe care intenționează să le combată: fiscalitatea excesivă care pur și simplu blochează investițiile. Enache a dat exemplul Franței, unde s-a redus TVA-ul pentru sectorul restaurației, pentru a stimula consumul, dar și calitatea resurselor umane din industrie, fiiind binecunoscut faptul că hotelierii se confruntă cu o fluctuație a forței de muncă.
Și cei prezenți la conferința de presă de astăzi, George Copos – proprietarul Ana Hotels și Corina Martin, președintele ANAT au susținut cu tărie necesitatea unificării acțiunii patronale din industria Turismului românesc. „Vrem să polarizăm acțiunea patronatelor întregii comunități hoteliere și a turismului în general, într-o organizație unitară care să-și definească interesele și care să fie pregătită să le impună mediului social, politic și economic. Unificarea patronală este viciul turismului românesc. ANAT susține această numire la conducerea FIHR, pentru că avem nevoie de parteneri solizi pentru a revigora Turismul”.
Activități concrete pe care și le-a propus FIHR:
1.    Lobby pentru îmbunătățirea infrastructurii. România are un enorm handicap față de celelalte țări ale UE legat de autostrăzi și drumuri, căi ferate sau aeroporturi și porturi. Îmbunătățirea infrastructurii înseamnă și respectarea planurilor urbanistice în care Patronatul ar trebui consultat.
2.    Preocuparea pentru structurarea ofertei turistice în România. „Trebuie înțeles că, structurile hoteliere nu sunt hoteluri „pentru toți turiștii”. Pentru a fi competitivi trebuie să individualizăm propria clientelă (prin normele de clasificare) și să creăm structuri și servicii capabile să o satifacă, fără să ne agresăm unii altora tarifele”.
3.    Fiscalitatea și promovarea sunt două direcții pe care FIHR se va concentra în perioada următoare pentru a relansa sectorul industriei turistice din România. Astfel, potrivit lui Radu Enache, TVA-ul va trebui să fie redus și la alimentație publică (așa cum este la cazare), pentru a stimula indirect consumul.
4.    Accesul la finanțare. În România turismul este puternic privatizat, o mare parte a unităților hoteliere fiind proprietăți familiare cu patroni persoane fizice și/sau juridice majoritare. Aceasta structura poate crea interes pentru facilități de finanțare, fie pe lina IMM-urilor, fie printr-un alt fel de facilitate pe care o poate înlesni un patronat în discuția cu societăți bancare sau Asociația Bancherilor.
5.   Introducerea de noi tehnologii. Conceptul ECO, economia de energie prin folosirea surselor neconvenționale, plățile electronice, e-commerce-ul trebuiesc promovate și extinse în întreaga rețea hotelieră.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302