Venituri în creștere pentru Orbis Hotel Group, în prima jumătate a anului

person Horeca
access_time_filled

Grupul Orbis, care a anunțat recent vânzarea activității de servicii hoteliere către Accor pentru 286 milioane euro, a înregistrat în prima jumătate a acestui an o creștere solidă, potrivit reprezentanților companiei.

Performanța din prima jumătate a anului 2019 evidențiază eficacitatea strategiei Orbis. Rezultatele din întreaga regiune a Europei de Est au rămas puternice cu o creștere a RevPAR cu +5%. Principalul motor al creșterii a fost prețul mediu, cu +4,4% ADR. Veniturile consolidate din prima jumătate a anului 2019 au constituit 155,3 milioane EUR, în creștere cu 4,8%. EBITDA al grupului s-a ridicat la 51 de milioane EUR cu o creștere de 19,3%’, informează reprezentanții companiei.

Orbis își păstrează ritmul accelerat în extinderea rețelei. în prima jumătate a anului 2019 compania a deschis 3 noi hoteluri, respectiv Bachleda Luxury Hotel Krakow MGallery By Sofitel (64 de camere); Mercure Sibiu Airport din România (85 de camere), ambele în baza unor acorduri de franciză, și ibis Tallinn (190 camere), printr-un contract de management, intrând astfel într-o noua țară, Estonia.

în aceeași perioadă, echipa Orbis a semnat 12 noi acorduri de parteneriat pentru active ușoare, care vor adăuga portofoliului existent aproape 1.600 de camere noi, în hoteluri care vor fi deschise în perioada 2020-2022. Noile contracte au consolidat planul de dezvoltare, care rămâne solid, cu un total de 49 de hoteluri (adică peste 6.800 de camere). în prima jumătate a anului 2019 a început construcția noului proiect de dezvoltare – ibis Styles Szczecin (161 camere). în această perioadă, compania a modernizat Mercure Budapest Buda și Korona, a finalizat renovarea Sofitel Warsaw Victoria și ibis & Novotel Poznan Center. Totalul cheltuielilor de tip Capex s-a ridicat la 19 milioane EUR.

2019 va fi un an fundamental pentru Orbis. în urma unor analize complexe, Compania a decis să împartă afacerea în două linii separate – active de tip light și active imobiliare, ceea ce a fost un pas natural în strategia de dezvoltare a grupurilor hoteliere internaționale. Argumentele acestei separări au fost dezvoltarea rapidă a componentei de active de tip light (deja aproape 50% din rețea) și diferențele dintre modelele de afaceri ale Orbis, respective Accor (partenerul nostru strategic).
Prin separarea celor două modele de afaceri, Orbis va putea să valorizeze activele de tip light, printr-o cedare către Accor, și să își concentreze toată atenția asupra activității sale principale – activele imobiliare, care constituie un nucleu al ADN-ului său. Odată încheiat acest proces, Orbis, cu 73 de hoteluri proprietate exclusivă, va fi gata să înceapă o perioadă de creștere. întrucât Accor și-a anunțat intenția de a vinde întreaga participație la Orbis, credem cu tărie că noii noștri acționari vor împărtăși noua strategie. Ne-am transformat profilul, dar principalele noastre trei priorități rămân aceleași: Performanță, Portofoliu și Oameni.” a declarat Gilles Clavie, President & CEO al Orbis.

rezultateorbis2019

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302