12 cluburi şi restaurante din ţară au fost închise de Garda Financiară

person Horeca
access_time_filled

Garda Financiară a suspendat activitatea a 12 cluburi și restaurante din țară (6 din București și 6 din provincie), în urma unor verificări realizate în nopțile de vineri și sâmbătă, 26 și 27 ianuarie, se arată într-un comunicat al instituției, principalele motive ale suspendării activității localurilor fiind constatarea unor abateri precum încălcarea obligativității utilizării caselor de marcat electronice fiscale sau a normelor legale privind evidența operativă a mărfurilor aflate la vânzare.

cluburiromania

În nopțile menționate au fost verificate 16 localuri din București (trei cluburi de noapte din centrul istoric și 13 restaurante din cartierul Drumul Taberei) și s-au dispus 38 de sancțiuni contravenționale cu amendă și confiscarea numerarului neînregistrat în cuantum total de 84.600 lei, precum și suspendarea activității comerciale a șase dintre firmele controlate, se precizează în comunicatul Gărzii Financiare.

În comunicat nu se precizează ce localuri bucureștene au primit suspendarea activității, însă, potrivit unor surse din piață citate de Mediafax, printre acestea s-ar număra Clubul La Muse din Centrul Istoric al Capitalei, Casa Rustic și alte patru localuri din cartierul Drumul Taberei.

De asemenea, în aceeași perioadă, se mai arată în comunicat, echipe de comisari din cadrul secțiilor Cluj, Constanța, Iași și Timiș ale Gărzii Financiare, au verificat activitatea a 22 cluburi de noapte din aria de competență, au aplicat amenzi totale în valoare de 64.900 lei și au confiscate numerar în cuantum total de 17.165 lei încasat fără emiterea bonului fiscal. Totodată, comisarii au dispus suspendarea pentru trei luni a activității comerciale a șase dintre localurile verificate.

amenzirestaurante

Acțiunile de control ale Gărzii Financiare au fost realizate cu sprijinul Poliției și Jandarmeriei.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302