Alex Petricean prezintă noua bucătărie românească la Paris, într-un proiect inițiat de Gault&Millau București

person Horeca
access_time_filled

La invitația Gault&Millau, Alex Petricean, bucătarul-șef al anului în prima ediție a ghidului în România, propune parizienilor între 25 septembrie-6 octombrie 2018 un meniu inspirat de bucătăria românească și realizat cu ingrediente franceze.

în această perioadă Petricean conduce bucătăria restaurantului Les Résidents (arondismentul 17, Paris). El este însoțit de o parte din colegii săi de la Maize (București) care beneficiază astfel de o experiență de colaborare cu echipa franceză pe durata celor două săptămâni de proiect.

echipamaize

Meniul de degustare creat de Petricean pentru această ocazie include, printre altele, colțunași din coajă de cartof afumată, varză cu ‘carne’ (stridii și foi de varză), supă de pește cu tăiței de casă sau găluște cu prune (alune de pădure și prune la grătar).

‘Una dintre misiunile importante pentru Gault&Millau România este promovarea bucătăriei românești la nivel internațional, pentru a o face mai cunoscută și mai apreciată. Credem că gastronomia noastră poate fi parte importantă a brandului de țară și contribuim concret prin invitarea bucătarilor din România la schimburi de experiență și evenimente în rețeaua Gault&Millau.’ declară Raluca Hrițcu și Ștefan Mortici, co-CEO Gault&Millau România.

gaultmillaubucuresti

Este prima dată când am ocazia să îmi exprim propria filosofie în fața publicului parizian, unul din cele mai rafinate și exigente din lume, iar reacțiile pline de entuziasm de până acum mă fac și mai încrezător în viitorul gastronomiei românești. Mulțumesc Gault&Millau România pentru că ne oferă oportunitatea de a prezenta lumii ce avem de spus pe plan culinar.’, adaugă Alex Petricean, bucătarul-șef al anului, Gault&Millau România 2018.

Tot la inițiativa Gault&Millau, Alex Petricean a fost invitat special la Gault&Millau Genuss-Messe Viena (8-9 septembrie 2018), cel mai mare eveniment culinar din capitala Austriei, cu participarea a peste 100 de bucătari și 50 de vinificatori.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302