Brioche Dorée se extinde în România
Brioche Dorée deschide miercuri, 3 decembrie, cea de-a cincea cafenea-patiserie, în AFI Palace Cotroceni. Evenimentul va marca totodată lansarea oficială a brandului pe piața din România sub conducerea Kenvelo Group, ce deține 35% din acțiuni, în colaborare cu Grupul Financiar Eiffel, deținătorul a 65% din acțiuni, se precizează într-un comunicat.
„La finalul anului 2013, am preluat conducerea companiei Resto Fast care deținea franciza Brioche Dorée în România, precum și unitatea care era deja deschisă în Sun Plaza, considerând că pe piața locală există un mare potențial de creștere a zonei de gastronomie franțuzească. Deși românii sunt francofili, foarte puțini investitori și-au îndreptat pariurile către această zonă, pe concepte tradiționale și 100% autentice franțuzesti. Cu un brand atât de bine apreciat și cunoscut internațional ca Brioche Dorée, care impune o calitate desăvârșită produselor, suntem siguri că vom ajunge lideri de piață în foarte scurt timp„, a declarat Philippe Besadoux, CEO Brioche Dorée România.
Noua cafenea ce va fi deschisă publicului începând de sâmbătă, 29 noiembrie, la parterul centrului comercial AFI Palace Cotroceni, este cea de-a 5-a unitate deschisă, după cele din Sun Plaza, Complexul Rezidențial Stejarii, America House și Promenada.
Investiția companiei în cafenelele Brioche Dorée se ridică până acum la peste 800.000 de euro, iar planurile de dezvoltare pentru următorii 3 ani prevăd inaugurarea a minimum 6 cafenele Brioche Dorée în fiecare an, în special în marile centre comerciale, atât în București, cât și în restul țării.
Pentru primul an de funcționare, conducerea companiei estimează o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro și EBITDA de 300.000 de euro.
Suprafața medie a unei cafenele Brioche Dorée este de 100-200 mp, cu o capacitate de aproximativ 40-70 de locuri, în timp ce investiția medie se situează în jurul sumei de 150.000 de euro.
Gama de produse Brioche Dorée cuprinde în cea mai mare parte produse de patiserie precum croissante, brioșe, tarte sau macarons, dar și o gamă largă de sandvișuri, mâncăruri calde și salate proaspete. Majoritatea produselor și ingredientelor provin din Franța, cu excepția băuturilor, cafelei, legumelor și fructelor.
Prima cafenea-patiserie Brioche Dorée a fost înființată în urma cu 30 de ani, în Franța, la Brest, iar în prezent, Brioche Dorée este lider de piață în țara de origine, fiind unul dintre cele mai iubite branduri.
La nivel internațional sunt deshise peste 500 de cafenele Brioche Dorée cărora peste 300.000 de clienți le trag pragul zilnic. În fiecare an sunt inaugurate în medie câte 50 de noi unități. De asemenea, Brioche Dorée este unul dintre cele mai cunoscute branduri de origine franceză, fiind prezent în marile aeroporturi ale lumii.