Continental Hotels caută cei mai buni bucătari, barmani şi ospătari din lanţ

person Horeca
access_time_filled

Lanțul hotelier Continental Hotels organizează în perioada 2 – 3 noiembrie a.c. tradiționalele concursuri profesionale „Cea mai bună echipă de servire” și „Cel mai bun bucătar”. Compania îi provoacă din nou pe cei mai buni bucătari, barmani și ospătari din lanț la cele 2 concursuri profesionale, care sunt organizate pentru a XI-a oară consecutiv. 

Competiția „Cea mai bună echipă de servire” va avea loc vineri, 2 noiembrie, la ora 18.30, la hotelul Ibis Parlament, iar concursul „Cel mai bun bucătar” se va desfășura sâmbătă, 3 noiembrie, începând cu ora 18.00 la Grand Hotel Continental.

concursbarmani

Tema ambelor concursuri pe care se bazează probele de anul acesta este „All around the world” inspirându-se din tema revelionului 2013 organizat de Continental Hotels „Ocolul pământului în…8 ore”. Concurenții vor juca rolul unor „ghizi” gastronomici și ai ospitalității atât pentru juriu, cât și pentru public. Țările de destinație pentru această călătorie, țările menționate și în descrierea probelor de concurs sunt: Franța, Italia, Rusia, Grecia, Spania, Statele Unite ale Americii, Mexic, Turcia, China, Liban, Japonia.

Astfel, au fost concepute atât probe teoretice dar și practice, pentru a demonstra creativitatea, originalitatea și pasiunea față de meseria practicată, din care putem enumera: prepararea unui cocktail, prepararea unui produs pe bază de cafea sau  degustări la „Cea mai bună echipă de servire” sau realizarea unor preparate culinare cu nume sugestive precum „Turnul Babel”,  „Mapping flavours”, „Mondo” sau „Sweetland” la „Cel mai bun bucătar”.

Din echipele de jurizare fac parte:

concursbucatariLa concursul „Cel mai bun bucătar”: Radu Enache – Președinte&Director General Continental Hotels; Gabriela Berechet – Expert/trainer culinar; J.A. Grumbach – Conseiller Gastronomique du Bailliage National de Roumanie, Chaîne des Rôtisseurs; Cezar Munteanu – Maestru în arta culinară; Cornelia Ghișoi – Maestru în arta culinară, membru WACS; George Butunoiu ” blogger Restograf.

La concursul „Cea mai bună echipă de servire”: Radu Enache – Președinte&Director General Continental Hotels; Cornelia Toma – Trainer, expert bar si restaurant; Cătălin Păduraru – critic  vin, Vinexpert, Fondator al Asociației Somelierilor și Barmanilor din România; Bebi Oprea ” Bar Academy, barman consultant; Costin Gache – Barmania, barman consultant; Cătălina Matei – Senior Editor HRB Expert.

Pe rând, în cele două zile, organizatorii promit o atmosferă de spectacol pentru care au pregătit concursuri surpriză, momente artistice dar și o competiție antrenantă, gândită pentru a stimula dorința continuă de perfecționare.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302