Controale în cluburi, privind respectarea normelor în caz de incendii

person Horeca
access_time_filled

controalecluburiincendiiPompierii au efectuat în perioada 10 – 11 aprilie controale la cluburi din Centrul Istoric al Bucureștiului, controale care au vizat modul de respectare a prevederilor Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” al Municipiului București a aplicat opt sancțiuni contravenționale principale în valoare de 23.500 lei la obiective din zona Centrului Istoric”, se precizează într-un comunicat de presă.

Astfel, în cursul zilelor de 10 și 11 aprilie 2014, pompierii au efectuat controale specifice la trei cluburi din zona menționată, în cadrul unei acțiuni comune la care au mai luat parte polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Pe durata acestor controale, pompierii au constatat 24 de deficiențe în ceea ce privește modul de respectare a prevederilor Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. București desfășoară periodic controale și verificări la obiectivele din zona de competență, în baza planului anual de control sau în cadrul unor acțiuni comune cu alte instituții, se mai precizează în comunicat.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302