Cum se vor schimba restaurantele, după pandemia COVID-19

person Horeca
access_time_filled

Săli pline, îmbrățișări, clinchete de pahare, zgomot de fundal și multe zâmbete – astfel arătau pe 8 martie restaurantele din România, în care oaspeții au ales să celebreze Ziua Femeii. Lucrurile s-au schimbat, însă, abrupt, iar, în doar câteva zile, localurile au devenit pustii, urmând ca, ulterior, să se închidă conform ordonanței guvernamentale.

Pe măsură ce ne apropiem de momentul reînceperii activității, profesioniștii își fac scenarii referitor la cum se va schimba peisajul HoReCa și experiența oferită în restaurant. în calitate de consultant, consider că vor exista o serie de modificări majore și că operatorii care se vor ajusta încă de la început își vor crește șansele de a rezista în acest context sensibil.

1.    Săli pe jumătate goale și procese diferite

Se vorbește foarte mult despre modificarea poziționării meselor și reducerea numărului de persoane aflate în același timp în local, pentru respectarea distanțării sociale, însă există o serie de alte modificări care trebuie luate în considerare.

Acolo unde va fi posibil, operatorii vor crea căi separate de intrare / ieșire, pentru a reduce interacțiunea oaspeților.

Zonele de așteptare de la bar și spațiile în care oaspeții obișnuiau să se adune, până la conducerea la masă nu vor mai putea fi utilizate în aceleași condiții. Accesul va trebui limitat, vor exista marcaje de podea care să arate locurile în care se poate staționa, dar, cel mai adesea, oaspeții vor fi încurajați să respecte rezervările și să aștepte afară sau în mașină.

restaurantepostcovid19

2.    Relația restaurant – oaspete se va modifica

Limitări precum cele de mai sus vor face mulți oaspeți să simtă că industria de HoReCa își pierde din ospitalitate, iar acest lucru va afecta felul în care ei se raportează la afacerea ta.

Personalul va trebui instruit să prezinte cu empatie, dar fermitate noile modificări și să depună eforturi pentru a lucra alături de client la stabilirea unui ecosistem în care oamenii sunt protejați, dar care își păstrează personalitatea și căldura.

în plus, dacă, până acum, aspectele sanitare intrau exclusiv în seama personalului, acum oaspeții și angajații vor colabora pentru a se proteja unii pe ceilalți. Procedurile de igienă și prevenție vor deveni responsabilitatea tuturor, iar fiecare persoană va trebui să se asigure că respectă o serie de reguli clare.

interactiunerestaurantcovid

3.    Experiența de restaurant va trebui extinsă și în afara sa

în calitate de consultant, consider că restaurantele care depind exclusiv de încasările realizate în spațiile proprii își vor reveni mai târziu decât cele care oferă opțiuni de takeout, delivery, catering etc.

Pe măsură ce interacțiunile sociale se vor muta în spații deschise – precum parcuri, păduri etc. – sau în confortul casei, oaspeții își vor dori tot mai mult preparate care pot fi transportate și livrate în condiții de maximă siguranță, dar și materii prime care să le permită să își pregătească singuri mâncarea, beneficiind, în același timp, de aromele specifice localurilor preferate.

Creativitatea și flexibilitatea bucătarilor se va vedea în următoarele luni, în care mă aștept ca piața să fie inundată cu oferte de meniuri de picnic, produse de băcănie și aprozar realizate în casă, cărnuri maturate în restaurant sau mâncăruri semipreparate, semnate de chefi celebri.

Ceea ce va face diferența este în ce măsură operatorii vor reuși, prin aceste oferte, să creeze o extensie a brandurilor lor și să ofere experiențe memorabile, care merg dincolo de perimetrele lor propriu-zise.

comenzionlinerestaurante

4.    Localurile se vor digitaliza

Zilele în care mesele de restaurant erau pline cu flyere sau în care foloseai placematurile pentru a comunica ofertele și noutățile restaurantului tău fac deja parte din trecut. Pentru a evita răspândirea virusului, operatorii vor înlocui materialele printate cu sisteme de afișaj digital, monitoare etc. Este important ca acestea să fie bine integrate în spațiul tău, încă de la început și să pară că fac parte din peisaj.

în plus, este foarte posibil ca meniurile să fie disponibile oaspeților în aplicațiile online ale restaurantelor sau prin accesarea codurilor QR direct de pe telefonul propriu.

Având în vedere că banii sunt o sursă majoră de virusuri, oaspeții vor opta pentru plata cu cardul și pentru metodele contactless – telefon, ceas, RFI. De aceea, este necesar ca restaurantul și angajații tăi să fie pregătiți.

digitalizarerestaurante

Pe măsură ce procentul comenzilor online va crește, iar oaspeții vor deveni tot mai dependenți de aplicațiile de livrare și de platformele proprii, angajații restaurantelor vor trebui și ei să dezvolte noi abilități. Capacitatea de a opera sistemele și de a rămâne constant conectați la tehnologie, pentru a prelua la timp fiecare comanda și a ține oaspeții la curent cu traseul produselor lor va presupune noi proceduri și noi standarde de muncă, pe care va trebui să le luăm în considerare.

Articol scris de Cristiana Panait, Consultant HoReCa, pentru publicația Horeca România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302