Hotel Epoque a investit 50.000 de euro în rebranduirea restaurantului

person Horeca
access_time_filled

restauranthotelepoqueHotelul Epoque din București a investit 50.000 de euro în rebranduirea restaurantului Bistro Epoque, care s-a transformat în „L’Atelier – l’art culinaire”. Diana Popescu, Owner Epoque & L’Atelier a declarat astăzi în cadrul conferinței de lansare a noului concept că restaurantul și-a atins pragul de maturitate și merita o „identitate proprie”.

„La trei ani de la inaugurarea Epoque suntem încântați de parcursul absolut fantastic demonstrat de hotel și de restaurant și suntem extrem de onorați de recunoașterea constantă primită pentru serviciile boutique de luxe pe care le oferim. Considerăm că pasiunea pentru gastronomia franceză face parte din ADN-ul Epoque și că restaurantul a atins momentul de maturitate în care merită să își consacre propria individualitate. Noul brand, L’Atelier ” l’art culinaire, identifică și exprimă personalitatea și valorile bucătăriei și ale artei culinare, și mai mult, creează reperele de confort și excelență pentru comunitatea pasionaților de gastronomie”, a afirmat Diana Popescu.

Noul concept al restaurantului se apropie mai mult de gastronomia franțuzească și mizează pe o îmbinare între arta culinară și artele frumoase, însă valorile restaurantului rămân neschimbate: servire impecabilă și infinitele subtilități ale gastronomiei franțuzești, subliniază reprezentanții restaurantului.

Bucătăria de la Epoque se află sub bagheta lui Stephane Simond, Executive Chef și un pasionat al haute cuisine francaise.

Tot anul acesta hotel Epoque a investit 500.000 de euro în propriul centru de conferințe și evenimente, Epoque Events Gallery. Diana Popescu a declarat astăzi că în obiectivele pentru anul 2014 se află dezvoltarea acestui segment, astfel încât veniturile provenite din MICE să reprezinte 20% din totalul veniturilor Epoque.

Potrivit acesteia, gradul de ocupare al hotelului în primele 10 luni ale acestui an a fost de 65%, iar în luna noiembrie gradul de ocupare a fost de 90%. „Anul 2013 a fost un an excepțional pentru noi, cu rezultate peste așteptări. Ne-a ajutat foarte mult anul acesta segmentul leisure, care a avut o rată de creștere mai mare decât cel de business”, a precizat Diana Popescu. Potrivit acesteia 85% din clienții Epoque sunt în prezent străini, principalele țări de unde provin aceștia fiind Germania, Franța și Anglia.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302