Hotelul Marriott derulează proiectul “You eat. We give”
Restaurantul Champions din cadrul hotelului de 5 stele Marriott din București derulează în luna februarie proiectul de Corporate Social Responsibility „You eat. We give”, prin care donează câte 1 euro pentru fiecare client care ia prânzul sau cina în restaurant. Fondurile se vor îndrepta către organizația SOS Satele Copiilor România și vor fi folosite pentru finanțarea unor programe și cursuri de pregătire pentru tineret. Hotelul din București se raliază astfel inițiativei companiei Marriott International, „A World of Opportunity”, de a susține programele de instruire și dezvoltare personală a tinerilor din mediile defavorizate.
Directorul general al hotelului JW Marriott din București, Igael Porecki a declarat că „este o responsabilitate de onoare pentru noi să ne implicăm pe cât de mult putem în susținerea cauzelor CSR și ne bucurăm să fim de ani buni aproape de prieteni precum SOS Satele Copiilor, Salvați Copiii, United Way sau Mia’s Children, dar este o bucurie cu atât mai mare când reușim să implicăm și clienții sau partenerii noștri, în inițiative precum You eat, we give! sau evenimentul nostru anual, Vienna Ball by JW Marriott. Așadar, ne așteptăm cu drag oaspeții la Champions, să se bucure de cel mai bun hamburger din oraș, de salatele Bucătarului Chef sau de incredibilele deserturi făcute în casă! Echipa restaurantului Champions promite să muncească de doua ori mai mult și de două ori cu mai mult drag în februarie, știind că tineri din medii dezavantajate din București vor avea o șansă în plus la educație și formare profesională datorită lor. Iar eu, nu pot decât să mă bucur de acest lucru și să mă declar încă o dată mândru de minunata echipă în care am norocul să lucrez. „
Mirela Lavric, directorul național al SOS Satele Copiilor România a declarat: „Suntem bucuroși că SOS Satele Copiilor România face parte din proiectul „You Eat, We Give”, proiect implementat de lanțul hotelier Marriott în peste 20 de țări, în beneficiul tinerilor din SOS Satele Copiilor. Mulțumim Marriott pentru susținerea oferită și clienților Restaurantului Champions cu ajutorul cărora vom putea oferi servicii educaționale și de integrare socială și profesională tinerilor defavorizați”.